15.8 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialUnde va investi Michelin într-o nouă fabrică?

Unde va investi Michelin într-o nouă fabrică?

Grupul francez Michelin analizează posibilitatea derulării unei noi investiţii în România, posibil la Zalău, unde are deja o fabrică, potrivit ministrului Economiei, Lucian Bode, care este şi parlamentar în Sălaj. Însă Michelin ar avea în vizor şi judeţul Mureş, spun surse din mediul de afaceri, în condiţiile în care în oraşul Luduş a existat o fabrică de anvelope, aflată în faliment, pe platforma căreia au apărut o serie de alte societăţi. Însă oraşul ar putea furniza mână de lucru bine calificată în domeniul anvelopelor, aşa că autorităţile locale din Zalău vor trebui să se lupte pentru investiţia francezilor.

Competiţie mondial

“Ei sunt într-o intensă competiţie cu alte companii similare din domeniu, dar sunt şi într-o competiţie internă. Spre exemplu, Michelin are în plan o investiţie la nivel mondial, al grupului, şi în acest moment analizează oportunitatea de a investi în Europa – dacă se poate în România, şi dacă se poate în Zalău”, a spus el.

O decizie privind locaţia investiţiei va fi luată până la finele anului, potrivit ministrului.

Michelin este prezent în România din anul 2001, iar în prezent deţine trei fabrici – RomSteel Cord Zalău (care produce cord metalic, utilizat la fabricarea anvelopelor), Silvania Zalău şi Victoria Floreşti, judeţul Prahova, ambele cu activităţi de producere a anvelopelor.

În anul 2005, Michelin România a devenit centru regional pentru zona Balcanilor, coordonând, pe lângă activitatea de pe piaţa locală, operaţiunile din Albania, Bulgaria, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina, Macedonia, Muntenegru şi Serbia.

 

 

Cele mai citite

Franța și China și-au dat mâna pe sub Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Vladimirovici Putin, s-a privit în oglindă și a jurat din nou, în fața singurei persoane care alege la...

Joe Biden l-a lăudat pe Klaus Iohannis pentru modul cum și-a exercitat mandatul de președinte al României

Preşedintele american Joe Biden l-a lăudat marţi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru lidershipul său şi pentru că a oferit asistenţă de securitate în...

Florin Piersic a fost transferat de la Cluj la Spitalul Matei Balș din București

Actorul Florin Piersic a fost adus marți seară la București, cu o aeronavă SMURD, pentru a fi internat la Institutul Național de Boli Infecțioase...
Ultima oră
Pe aceeași temă