30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialTimișoara: Studenţii au format un lanţ uman la inaugurarea Bibliotecii Politehnicii

Timișoara: Studenţii au format un lanţ uman la inaugurarea Bibliotecii Politehnicii

Noua clădire a Bibliotecii Universităţii Politehnica din Timişoara a fost inaugurată miercuri, după o investiţie de 11,4 milioane de euro de la bugetul de stat, iar peste o mie de studenţi au format un lanţ uman de la vechiul sediu la cel nou și au transmis din mână în mână ultimele o sută de volume, relatează Mediafax.

Un număr de 1.070 de studenți de la toate cele zece facultăți ale Universității Politehnica din Timișoara au format un lanț uman pe un traseu de un kilometru, prin centrul orașului, pentru a transmite, din mână în mână, ultimele o sută de volume din vechea bibliotecă a universității la cea nouă, care a fost inaugurată miercuri.

Ultima carte transmisă de studenți datează din anul 1914 și este semnată de Traian Lalescu, primul rector al Universității Politehnica din Timișoara, și de profesori de la universitate.

Mutarea celor aproximativ 700.000 de exemplare câte numără, în total, Biblioteca Universității Politehnica din Timișoara a durat aproximativ șase luni și a fost făcută cu camioanele.

"Am investit peste 11 milioane de euro și ne apropiem de final. Astăzi (miercuri – n.r.) am deschis partea de bibliotecă, dar sperăm, cu sprijinul autorităților, să fie funcțională întreaga clădire anul viitor. Avem și un amfiteatru excepțional, cu spații de transfer tehnologic care dă bine pentru o școală ca Politehnica. Avem aproximativ 700.000 de exemplare, acum s-a adus ultima sută de volume. În total, transferul cărților a durat șase luni, zi de zi", a declarat rectorul Universității Politehnica din Timișoara, Viorel Șerban.

Potrivit acestuia, lucrările la noua clădire a bibliotecii au început în urmă cu opt ani, iar în prezent ea nu este finalizată în totalitate, fiind nevoie de dotări pentru zona unde se vor putea ține conferințele.

Biblioteca Universității Politehnica din Timișoara are o suprafață de 8.400 de metri pătrați, are două niveluri și a costat 11,4 milioane de euro, bani ce au provenit din bugetul național.

Cele mai citite

A fost ales noul secretar general al NATO

Cele 32 de state membre ale NATO l-au numit astăzi pe prim-ministrul interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, pentru...

A fost ales noul secretar general al NATO

Cele 32 de state membre ale NATO l-au numit astăzi pe prim-ministrul interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, pentru...

Iohannis, la Consiliul European, unde se discută sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, mâine şi poimâine, la Consiliul European, la Bruxelles, printre subiectele reuniunii numărându-se sprijinul pentru Ucraina şi Republica Moldova, respectiv...
Ultima oră
Pe aceeași temă