13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialMiting de susţinere a Regelui Mihai

Miting de susţinere a Regelui Mihai

Câteva zeci de oameni au format, duminică, un lanţ viu, în faţa Catedralei Mitropolitane din Timişoara, pentru a protesta împotriva declaraţiilor pe care preşedintele Traian Băsescu le-a făcut în urmă cu mai multe zile despre Regele Mihai I, pe care l-a numit trădător şi slugă la ruşi. Cele aproape o sută de persoane au participat la slujba de Liturghie, după care au ieşit în faţa bisericii şi au organizat acest protest de susţinere a regelui. Ei intenţioneau să revină şi duminică seara, cu candele aprinse, tot pentru acelaşi motiv.

Timişoara este cu Regele

“Vrem ca în acest mod să ne exprimăm susţinerea şi consideraţia noastră, a reprezentanţilor societăţii civile timişorene, faţă de ceea ce a fost şi continuă să reprezinte Majestatea Sa. Suntem deranjaţi de toate afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu pe care le considerăm total neavenite”, a declarat organizatoarea evenimentului, Viorica Băltean, care este profesor la Universitatea de Vest Timişoara.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, în data de 22 iunie, în cadrul unui interviu transmis de televiziunea B1, în care se afla alături de Ion Cristoiu şi Robert Turcescu, că abdicarea regelui a reprezentat un act de trădare.

În intervalul scurs de atunci, mai multe personalităţi ale vieţii culturale şi politice i-au dat replica preşedintelui, printre care filosoful Andrei Pleşu şi senatorul PDL Radu F. Alexandru. Acesta din urmă a redactat o scrisoare pe care i-a trimis-o preşedintelui, în care a spus că afirmaţiile sale potrivit cărora Regele Mihai ar fi fost “slugă la ruşi”, iar abdicarea ar reprezenta “un act de trădare”, sunt „incalificabile şi impardonabile”.

“În această situaţie, mă simt îndreptăţit şi obligat să declar public că apreciez opiniile dumneavoastră despre Istoria modernă a României ca incalificabile şi impardonabile, probe ale unei ignoranţe ce vă descalifică. Prefer să vorbesc despre ignoranţă pentru că încă refuz să vă suspectez de rea-credinţă, un păcat infinit mai periculos, când cel în cauză ocupă cea mai înaltă demnitate în stat”, afirmă senatorul PDL în scrisoarea deschisă. Acesta a mai spus că unii dintre colegii săi de partid l-au felicitat pentru gestul făcut.

La rândul său, fostul consilier prezidenţial al preşedintelui Băsescu, Andrei Pleşu, s-a referit la şeful statului, într-un editorial, ca la un “cârcotaş nărăvit, imprevizibil, neloial, ocupat toată ziua să dea cu oiştea-n gard”.

„Iniţiativele sale, chiar când sunt pozitive, nu mai ajung să fie discutate în sine, pentru că toată lumea se opreşte la portretul rebarbativ pe care şi l-a construit an de an, prin replici deplasate, ieşiri intempestive, capricii de moment. A vrut să fie «jucător», nu judecător de pe margine. A reuşit să fie un jucător fără judecată. E inteligent, dar inteligenţa lui nu e a unui om de stat care ştie să «combine» pentru a reuşi, ci a unui băiat descurcăreţ, uşor cinic, repezit, sentimental când nu trebuie şi dur în versiune cazonă”, a scris Pleşu.

Cele mai citite

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...
Ultima oră
Pe aceeași temă