16.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăȘtirile zileiPrimarul Iaşiului: Revoluţia nu s-a încheiat, doar a început în 1989

Primarul Iaşiului: Revoluţia nu s-a încheiat, doar a început în 1989

Mihai Chirica a spus, în cadrul unui eveniment organizat la Iaşi pentru comemorarea victimelor Revoluţiei, că ”până când în Parlamentul României nu va mai fi nici un fost comunist care avea funcţii politice, până atunci Revoluţia nu se va fi încheiat”.

”Deci Revoluţia nu s-a încheiat, doar a început în 1989. Astăzi putem vorbi despre România furată, România înşelată, România dezbinată, România lăsată pradă în mâna tututor celor care nu ne vor binele. Şi cine sunt răspunzători? Cei care au furat Revoluţia Română. Iliescu este inculpat cu aceeaşi faptă penală ca şi Ceauşescu. Şi nu este o întâmplare”, a afirmat primarul Iaşiului.

El a susţinut că de pe urma Revoluţiei s-au îmbogăţit în special cei care s-au aflau în preajma lui Ion Iliescu, şi înainte de 1989, dar şi după.

“Câţi dintre revoluţionari sunt îmbogăţiţii României? Cred că nici unul. Toţi au rămas în continuare jertfiţi pe altarul acelor momente. Cine s-a îmbogăţit de pe urma Revoluţiei? Cine s-a privatizat? Aş vrea să ştiu şi eu de ce un singur om (Maricel Popa, actualul lider PSD IaşI – n.r.) a reuşit să cumpere patru mari întreprinderi din Iaşi, între care Tehnoton, Moldoforest şi Vitalef. De ce aceste lucruri au ajuns în mâna unor oameni care au stat la dreapta lui Iliescu în anii ’70. De ce în mâna acestor oameni au ajuns averile statului?“, a afirmat primarul Iaşiului, Mihai Chirica.

Edilul ieşean a mai spus că nu s-a făcut nimic pentru cei care au murit la Revoluţie, iar ”după 1989 s-a furat în continuare, s-a dezbinat şi s-a trântit cu ţara de pământ”.

Cele mai citite

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski (Polonia), se întâlnește cu fermieri români. Polonezii și românii au protestat contra cerealelor din Ucraina

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, se află în România și urmează a se întâlni cu oficiali și cu fermieri români. Janusz Wojciechowski este originar...

Taxele prea mari pe salarii au scos mii de români în stradă

Delegaţia Blocului Naţional Sindical a cerut luni reprezentanţilor Ministerului Finanţelor măsuri privind reducerea fiscalităţii pe muncă şi demararea de urgenţă a unei reforme fiscale,...

Spitalul Foișor, noi informații despre starea de sănătate a actorului Florin Piersic

Spitalul Foişor a anunțat luni, prin intermediul unui comunicat de presă, că starea generală de sănătate a actorului Florin Piersic se ameliorează uşor. „Evaluarea domnului...
Ultima oră
Pe aceeași temă