15 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăȘtirile zileiPolițiștii au intrat în 33 de locuințe, săptămâna trecută. Percheziții, nu vizite...

Polițiștii au intrat în 33 de locuințe, săptămâna trecută. Percheziții, nu vizite de curtoazie

Perchezițiile au avut loc în cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane bănuite de infracţiuni economice.

IGPR informează că, în perioada 4 – 10 august a.c., sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au efectuat 33 de percheziţii domiciliare şi au pus în aplicare 22 de mandate de aducere, în cadrul unor dosare penale ce vizează infracţiuni economice.

În cauzele penale instrumentate, faţă de 88 de persoane s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale.

De asemenea, au fost instituite măsuri asigurătorii asupra unor bunuri, în valoare totală de peste 4.412.958 de lei, dintre care 514.000 de lei în numerar sau în cont bancar şi au fost indisponibilizate bunuri în valoare totală de 227.276 de lei.

Totodată, au fost ridicate, în vederea confiscării, peste 56.835 de ţigarete şi 151 de litri de alcool.

Iată câteva exemple de acțiuni.

La data de 4 august a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea au efectuat 22 percheziţii la locuinţele mai multor persoane bănuite de contrabandă cu ţigarete, pe raza judeţelor Vrancea, Galaţi, Suceava, Bacău şi Vaslui.

Activităţile s-au desfăşurat în cadrul unui dosar penal, aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Vrancea, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

Din cercetări a rezultat că, în perioada august 2017 – august a.c., mai multe persoane ar fi achiziţionat, transportat, depozitat importante cantităţi de ţigarete provenite din contrabandă şi ulterior le-ar fi oferit spre comercializare, en-gross sau en-detail.

În urma activităţilor, poliţiştii au descoperit şi ridicat 41.155 de ţigarete diferite mărci, ambalate în pachete fără timbre fiscale aplicate, 47 de pachete de articole pirotehnice, o sabie, 91.314 lei şi 240 de euro, susceptibile a proveni din săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

Activităţile au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Vrancea, inspectoratelor de poliţie judeţene Suceava, Galaţi, Bacău şi Vaslui, al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău şi I.J.J. Vrancea.

Poliţiştii continuă documentarea activităţii infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Cele mai citite

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...
Ultima oră
Pe aceeași temă