4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSportVadim: USL e o alianţă ridicolă

Vadim: USL e o alianţă ridicolă

Protocolul de colaborare de la Ilfov dintre PSD şi PRM, semnat fără ştirea lui Crin Antonescu, ar putea periclita relaţiile în Uniunea Social-Liberală. Privind în perspectivă, UDMR este chiar mai îngrijorat de prezenţa în ecuaţie a lui Corneliu Vadim Tudor.

Oficializarea colaborării dintre social-democraţii ilfoveni şi peremiştii din judeţ s-ar putea transforma în subiect de disensiuni între PSD şi PNL. În timp ce partidul lui Victor Ponta se gândeşte inclusiv la candidaţi comuni în judeţele în care există protocoale similare celui de la Ilfov, liberalii exclud complet varianta cooptării PRM în USL.

„E vorba, mai degrabă, de crearea unor majorităţi la nivel local. Este o acţiune care nu priveşte decât PSD-ul. Nu s-a discutat despre acest lucru în Uniunea Social-Liberală. Şi nu se pune problema de includere, de extindere a acordului USL cu Partidul România Mare”, a declarat vicepreşedintele PNL, Mihai Voicu. La rândul lui, deputatul liberal Dan Motreanu spune că pesediştii au găsit „o portiţă” în protocolul USL care le permite încheierea de alianţe locale cu orice alt partid în afară de PDL. „Dacă aceste protocoale se încheie fără ştirea PNL, nu cred că avem un parteneriat solid cu PSD, ceea ce creează disconfort în relaţia dintre cele două partide”, este de părere Motreanu.

PRM şi PSD, acelaşi sânge politic

De partea cealaltă, liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, e foarte relaxat. El nu crede că parteneriatele locale cu PSD vor defecta USL. „N-are nici o legătură ce facem noi în plan local cu ce se întâmplă la nivel central. PRM şi PSD au aceeaşi grupă de sânge politic – stânga – şi împreună vom face la alegeri peste 50%. Nu dau doi bani pe ce zice Crin Antonescu sau băiatul ăla de ţâţă Mişu Voicu, de mi se face milă când văd ce faţă tristă are mereu”, a comentat pentru România Liberă, Vadim Tudor. Oricum, în opinia sa, uniunea dintre PSD şi PNL este nenaturală: „E o alianţă ridicolă. N-are nici o valoare. Nu înţeleg de ce un partid mare ca PSD se lasă încălecat de PNL”.

Despre posibilitatea ca PSD şi PRM să susţină candidaţi comuni la alegeri, Vadim Tudor spune că deocamdată e prematur să vorbească. De altfel, colegul său de partid Marius Marinescu susţine că modalitatea prin care cele două formaţiuni se vor sprijini reciproc la alegeri va fi stipulată în viitor, în anexe la protocoalele deja existente. PSD şi PRM au mai încheiat până acum protocoale de colaborare fie în Consiliile Judeţene, fie în cele locale în Hunedoara, Bucureşti, Maramureş, Călăraşi şi Gorj. În Ilfov, PRM are un singur primar, Ion Stoica, la Buftea, considerat de social-democraţi „o zestre bună” pentru viitoarele alegeri, la care l-ar putea susţine.

Planul PRM: desfiinţarea UDMR

Nu doar liberalii sunt deranjaţi de protocolul dintre PSD şi PRM. La rândul lor, maghiarii sunt tentaţi să închidă definitiv uşa USL, care i-a curtat în repetate rânduri în ultima vreme. În zona opoziţiei sunt „foarte multe lucruri neclare”, crede Kelemen Hunor, candidat la şefia Uniunii. El spune că până nu va avea un răspuns la întrebarea „ce se întâmplă într‑o alianţă unde pe uşa din spate intră şi PRM”, nu consideră că Uniunea ar trebui să caute alţi parteneri de coaliţie.

Pe Vadim nu-l deranjează însă ca USL să se apropie de unguri, întrucât el le-a pregătit deja acestora un plan: „Când venim noi la putere, într-un fel sau altul, ungurii vor fi scoşi în ilegalitate, iar mafioţii din UDMR, expulzaţi din ţară. Sunt nişte impostori”.

În ceea ce-i priveşte pe liberali, aceştia cred că viitoarele discuţii/tatonări în zona UDMR nu vor fi neapărat afectate de intrarea peremiştilor în peisaj, întrucât ce se întâmplă la nivel central „e cu totul altă poveste”, susţine Dan Motreanu.

Cele mai citite

Alegerile din România, sub lupa presei internaționale: ascensiunea AUR și impactul asupra Europei

Presa internațională analizează cu atenție alegerile prezidențiale și parlamentare din România, atrase de influența tot mai mare a partidului de extremă dreapta AUR. Sub...

Fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei: „Al Treilea Război Mondial a început deja”

Valerii Zalujnîi, fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, a declarat că implicațiile directe ale aliaților Rusiei în războiul din Ucraina indică începutul celui...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...
Ultima oră
Pe aceeași temă