2.2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSportDecizie INCERTĂ în cazul Diaconu: Senatul a luat act de încetarea mandatului...

Decizie INCERTĂ în cazul Diaconu: Senatul a luat act de încetarea mandatului într-o şedinţă FĂRĂ CVORUM

UPDATE: Şeful Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a explicat pentru România liberă că încetarea mandatului de senator în cazul lui Mircea Diaconu trebuie publicată în Monitorul oficioal, altfel nu este legală.

„Până nu se materializează într-o hotarare a Senatului care este publicată în Monitorul Oficial, nu produce efecte juridice. Încetarea mandatului domnului Mircea Diaconu nu are loc în mod legal (…) Până nu se materializează într-o hotărâre formală, nu putem discuta de absolut nicio consecinţă juridică clară”, a declarat Horia Georgescu.

Citeşte şi ANI: Încetarea mandatului de senator a lui Mircea Diaconu TREBUIE publicată în MO. Altfel, nu este legală

_ _ _ _

UPDATE: Liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, a explicat pentru România liberă că Senatul adoptă hotărâri, moţiuni şi declaraţii, dar ca să poată fi adoptate, trebuie, mai întâi, supuse la vot.

Concret, dacă nu a fost adoptat nimic în şedinţa de marţi a Senatului, din moment ce nu s-a luat nicio hotărâre, nu se poate publica niciun document în Monitorul Oficial .

Citeşte şi Rădulescu: Nefiind cvorum, încetarea mandatului lui Diaconu nu va apărea în MO, deci nu există

_ _ _ _

UPDATE: Încetarea mandatului de senator în cazul Mircea Diaconu poate fi publicată în Monitorul Oficial chiar şi fără cvorum, a declarat pentru România liberă expertul anticorupţie Laura Ştefan.

_ _ _ _

UPDATE: Potrivit site-ului Senatului României, pe agenda de marţi a Camerei superioare a Parlamentului apare, printre sarcini, si „Proiectul de Hotărâre privind constatarea încetării unui mandat de senator”.

Vezi foto

_ _ _ _

UPDATE: Liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, a declarat, marţi, că, în lipsa cvorumului la şedinţa de plen a Senatului, nu s-a putut declara vacant mandatul senatorului Mircea Diaconu, fapt pentru care acest lucru nu poate fi publicat în Monitorul Oficial şi, în consecinţă, „nu există”.

_ _ _ _

Senatul a luat act de încetarea mandatului în cazul lui Mircea Diaconu. Anunţul a fost făcut, marţi, de către preşedintele Senatului, Crin Antonescu.

Încetarea mandatului de senator al lui Mircea Diaconu intră în vigoare abia după ce este publicată în Monitorul Oficial.

La începutul şedinţei, preşedintele Senatului, Crin Antonescu (PNL), a invocat decizia 972/2012 a Curţii Constituţionale, referitoare la sesizarea formulată de preşedintele CSM privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, şi autoritatea legiuitoare, reprezentată de Senat, pe de altă parte.

„Suntem astăzi în faţă formalităţii de a închide acest conflict printr-o hotărâre a Senatului”, a precizat Antonescu.

Hotărârea Senatului, prezentată plenului de către preşedintele Comisiei juridice, Toni Greblă, precizează că – având în vederea decizia 3104 a ICCJ din 12 iunie 2012, dar şi decizia CCR 972/2012, referitoare la sesizarea preşedintelui CSM, privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională – Senatul ia act de încetarea mandatului de senator al lui Mircea Diaconu începând cu data de 19 iunie şi declară vacant locul de senator în Circumscripţia electorală 3 Argeş, colegiul uninominal 1.

Senatorul PNL Mircea Diaconu a fost trimis în judecată pentru cinci fapte de conflict de interese. Între acestea figurează faptul că, în calitatea sa de director al Teatrului Nottara, şi-a numit soţia, actriţa Diana Lupescu, pe funcţia de regizor artistic, deşi nu îndeplinea condiţiile legale. În plus, a dispus plăţi de drepturi de autor către soţia sa, fără a respecta legislaţia.

El a fost declarat şi incompatibil de Agentţa Naţionala de Integritate, confirmat prin hotărăre definitivă de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie deoarece ocup concomitent funcţia de parlamentar şi de director de teatru. Senatul a refuzat să pună în aplicare decizia judecatorească, motiv pentru care CSM a sesizat Curtea Constituţională, care a decis că Mircea Diaconu este incompatibil.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă