6 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSportRădulescu: Nefiind cvorum, încetarea mandatului lui Diaconu nu va apărea în MO,...

Rădulescu: Nefiind cvorum, încetarea mandatului lui Diaconu nu va apărea în MO, deci nu există

Liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, a declarat, marţi, că, în lipsa cvorumului la şedinţa de plen a Senatului, nu s-a putut declara vacant mandatul senatorului Mircea Diaconu, fapt pentru care acest lucru nu poate fi publicat în Monitorul Oficial şi, în consecinţă, „nu există”, informează Mediafax.

El a susţinut că, potrivit hotărârii ICCJ din data de 19 iunie, mandatul de senator al lui Mircea Diaconu a încetat, dar plenul Senatului nu a reuşit să declare mandatul vacant, conform Regulamentului Senatului.

Rădulescu a admis că încetarea mandatului devine oficială doar când va fi publicat acest lucru în Monitorul Oficial.

„Nu va apărea, fiindcă s-a luat act, nu s-a votat o hotărâre”, a precizat liderul senatorilor PDL.

El a mai precizat că nu crede că se mai poate convoca un nou plen al Senatului care să întrunească cvorumul de şedinţă.

„S-a făcut ceea ce se putea face, s-a spus celor de faţă, în lipsă de cvorum, că mandatul domnului Diaconu a încetat şi noi am luat act de asta. Ce puteam face? (…) Dacă nu e în Monitorul Oficial, nu există”, a explicat Rădulescu.

Senatul a luat act, marţi, de încetarea mandatului senatorului PNL Mircea Diaconu, în lipsa cvorumului de lucru, la şedinţă participând aproximativ douăzeci de parlamentari.

La începutul şedinţei, preşedintele Senatului, Crin Antonescu (PNL), a invocat decizia 972/2012 a Curţii Constituţionale, referitoare la sesizarea formulată de preşedintele CSM privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, şi autoritatea legiuitoare, reprezentată de Senat, pe de altă parte.

Citeşte şi: Decizie INCERTĂ în cazul Diaconu: Senatul a luat act de încetarea mandatului într-o şedinţă FĂRĂ CVORUM

„Suntem astăzi în faţă formalităţii de a închide acest conflict printr-o hotărâre a Senatului”, a precizat Antonescu.

Hotărârea Senatului, prezentată plenului de către preşedintele Comisiei juridice, Toni Greblă, precizează că – având în vederea deciziei 3104 a ICCJ din 12 iunie 2012, dar şi decizia CCR 972/2012, referitoare la sesizarea preşedintelui CSM, privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională – Senatul ia act de încetarea mandatului de senator al lui Mircea Diaconu începând cu data de 19 iunie şi declară vacant locul de senator în Circumscripţia electorală 3 Argeş, colegiul uninominal 1.

După dezbateri, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, nu a mai supus la vot proiectul de Hotărâre a acestei Camere.

„Mulţumesc foarte mult celor care aţi făcut acest efort şi vă doresc succes în campania electorală”, a mai spus Antonescu înainte de a închide şedinţa.

Mircea Diaconu îşi pierde mandatul de senator, după ce Curtea Constituţională a admis sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii privind punerea în executare de către Senat a hotătârii judecătoreşti referitoare la incompatibilitatea politicianului.

În 31 octombrie, Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Curtea Constituţională în vederea soluţionării conflictului juridic de natură constituţională constatat în legătură cu refuzul Senatului de a pune în executare hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind starea de incompatibilitate a lui Mircea Diaconu.

CSM arăta în sesizare că Senatul a refuzat să pună în executare hotărârea instanţei prin care s-a confirmat, irevocabil, starea de incompatibilitate a senatorului PNL Mircea Diaconu.

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Curtea Constituţională în cazul lui Diaconu la solicitarea Agenţiei Naţionale de Integritate.

ANI arăta că a solicitat în mod repetat Parlamentului să dispună cu celeritate aplicarea prevederilor legale, ca urmare a deciziei definitive şi irevocabile din 21 iunie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, legată de starea de incompatibilitate a lui Diaconu.

În 27 ianuarie 2011, ANI a informat că senatorul liberal Mircea Diaconu este în incompatilbilitate din decembrie 2008, în condiţiile în care, pe lângă calitatea de parlamentar, acesta ocupa şi funcţia de director-manager al Teatrului „C.I. Nottara” din Capitală, funcţie de conducere specifică unei instituţii publice locale. Ulterior, Diaconu şi-a dat demisia din funcţia de director de teatru, iar parchetul a declanşat o anchetă privind conflictul de interese în care s-a aflat parlamentarul.

În 21 iunie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât irevocabil că senatorul Diaconu s-a aflat în incompatibilitate, iar ANI a solicitat Senatului să pună în aplicare sentinţa judecătorească.

Parlamentul a dat vot negativ, astfel că forul magistraţilor, Consiliul Superior al Magistraţilor s-a adresat Curţii Constituţionale.

Curtea a admis că este un conflict juridic de natură constituţională, decizia sa fiind general obligatorie din momentul publicării în Monitorul Oficial.

În urma deciziei Curţii Constituţional, plenul Senatului trebuie să se întrunească de urgenţă şi să constate revocarea senatorului.

Cele mai citite

Avertismentele economiștilor: Retrogradarea ratingului României riscă să împingă țara în brațele FMI

Economistul Adrian Negrescu avertizează pentru ProTV că retrogradarea ratingului României de către agenția de rating Fitch ar putea avea efecte devastatoare asupra stabilității economice...

Marcel Ciolacu: România trece prin turbulențe politice, dar poate reveni pe un drum stabil, prin solidaritate

Declarațiile vin în contextul în care agenția de rating Fitch a revizuit perspectiva economică a României de la stabil la negativ Premierul Marcel Ciolacu a...

Brokerii de asigurări avertizează asupra riscului de faliment din cauza plafonării comisioanelor RCA

Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări (UNSICAR) trage un semnal de alarmă cu privire la impactul negativ al înghețării prețurilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă