Povesti adevarate putem spune cu duiumul. De pilda, a trecut neobservata venirea intr-o scurta vacanta in orasul de pe Bega a directorului Operei de Stat din Viena, Ioan Holender. Intre primii vizitatori ai presedintelui Basescu pe patul de spital din Capitala Austriei, Ioan Holender este un soi de figura legendara. Se mandreste ca e timisorean.
Are o generozitate incredibila. Accepta sa prezideze festivalurile Enescu. Sa fie ambasador cultural si pentru patria de origine, si pentru cea de adoptie. Sa isi poarte cele mai inalte distinctii cu gratie si modestie. Cu o modestie greu de inteles pe meleagurile noastre, aglomerate cu vedete fel-de-fel, care mai de care mai zgomotoase, mai efemere, mai lipsite de continut. Modestia este, la noi, mai degraba un pacat de-cat o virtute. Iata, Holender.
Re-descoperit de orasul lui natal, Timisoara, Holender este privit ca un oaspete drag. Doar nu sunt multi timisorenii care sa fi obtinut cinci titluri de Doctor Honoris Causa, Ordinul de Merit in Aur al landului Viena si Ordinul de Onoare in Aur al Republicii Austria, dar si Steaua Romaniei. Holender mai fie si cetatean de onoare al orasului natal, se simte la el acasa si in Romania, si in Austria, si in Germania, si in Franta. Pacatul lui, insa, pare a fi lipsa trufiei.
Deunazi, domnul Holender trecea cu bicicleta prin centrul Timisoarei. Nu cu vreun Mercedes luxos, nu cu un Hummer trasnet. Ci cu o bicicleta Tohan. Politia Comunitara Ð pe faza. Hait! Nu-i voie. Cand spune omul cine este, politistul rade, smecher: „Lasa, ca si altii se dau mari, nu inseamna ca si sunt!”. Din intamplare, Holender zareste unul dintre diplomatii Timisoarei la o terasa si-l cheama sa ateste ca intr-adevar e cine spune el ca este. Adica exact Holender, cetateanul de onoare, dirijorul, directorul.
Mare a fost nemultumirea „comunitarilor” sa afle ca cel ce tine de ghidon nici macar o bicicleta de curse, ci un banal Tohan este ceea ce declara a fi. Mai chinuit, mai facand pe generosii, politistii i-au dat drumul din impresurare si s-au dus sa-si caute alta victima. Cateva ore mai tarziu, locul faptei, adica spatiul din fata Operei timisorene, pazit cu atata strasnicie, a fost luat in stapanire de un grup de puradei, avand in dotare o minge de fotbal. Nu i-a deranjat nimeni pe fotbalistii fara liga, intrucat patronii teraselor nu se ocupa de ce e in afara ariei lor, iar „comunitarii” si-au terminat Ð probabil Ð schimbul si nu le-a venit nimeni in loc. Ma rog, de-ale noastre.
Cat de mare sa fie, in cele din urma, distanta de la Opera la maidan in lumea noastra de tranzitie?
