5.3 C
București
sâmbătă, 4 ianuarie 2025
AcasăSpecialMuzeu inchis din cauza crizei

Muzeu inchis din cauza crizei

» Fondurile diminuate alocate culturii constantene fac primele victime. Dupa mai bine de 40 de ani de la deschidere, Muzeul "Ion Jalea" intra in conservare.

De la inceputul acestei luni, Muzeul "Ion Jalea", sectie a Muzeului de Arta Constanta, a intrat in conservare. Inchiderea portilor a fost cauzata de diminuarea cu 30% a fondurilor alocate Muzeului de Arta, conform HCJ 10/2010. Pe langa inchiderea institutiei muzeale, si cei 7 angajati de aici si-au pierdut locurile de munca. Decizia vine atat ca urmare a lipsei de bani alocati, cat si pentru ca vizitatorii nu se prea inghesuiau sa-l viziteze, in special in extrasezon.
Asezat pe bulevardul Elisabeta intr-o zona ce dadea candva pulsul Constantei, astazi la o margine de interes pentru vizitatori, Muzeul "Ion Jalea" si-a deschis portile in anul 1968, patrimoniul sau muzeal fiind constituit din 110 piese (unele donate chiar de sculptor in timpul vietii, iar altele de familia acestuia, postum).
"Muzeul va continua sa existe", promite directorul Muzeului de Arta constantean, Doina Pauleanu, care s-a vazut nevoita sa traverseze cea mai grea perioada, din punct de vedere economic, pentru institutia muzeala. Aceasta ne-a declarat ca spatiul muzeului in conservare va fi folosit pentru restaurari. Cladirea, cu tot ce adaposteste, apartine patrimoniului national, clasa B, si va fi pazita de o firma specializata.

» Institutia va putea fi vizitata doar in timpul sezonului estival sau, la cerere, de grupuri de admiratori ai scolii de sculptura romanesti.

Cele mai citite

Reilly Opelka l-a învins pe Novak Djokovic, realizând una dintre cele mai mari victorii ale carierei sale

Reilly Opelka a realizat una dintre cele mai mari victorii ale carierei sale, eliminându-l pe Novak Djokovic, principalul favorit al turneului Brisbane International. Reilly...

Horoscop 4 ianuarie 2025. Balanțele se simt melancolice

Horoscop 4 ianuarie 2025. Vezi ce îți rezervă astrele pentru această zi, fiind și prima de weekend din noul an. Horoscop 4 ianuarie 2025 Berbec: Azi,...

Marcel Ciolacu: Spațiul Schengen va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a subliniat, într-o postare pe Facebook, beneficiile semnificative pe care aderarea completă a României la spațiul Schengen le va aduce economiei...
Ultima oră
Pe aceeași temă