4.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialAutoritatile din Timisoara isi agata ignoranta in antenele de telefonie

Autoritatile din Timisoara isi agata ignoranta in antenele de telefonie

In ciuda recomandarilor ca antenele sa nu mai fie amplasate pe blocurile de locuit, populatia va trebui sa suporte efectul radiatiilor pana cand municipalitatea va pune piciorul in prag.

Efectul antenelor de telefonie mobila asupra sanatatii locatarilor din blocurile care „gazduiesc” astfel de sisteme a fost unul dintre subiectele abordate, ieri, de conducerea Directiei Teritoriale Timisoara din cadrul Inspectoratului General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei. „Isteria undelor pare sa-i cuprinda pe tot mai multi cetateni, care reclama faptul ca radiatiile antenelor de telefonie mobila le-ar afecta grav sanatatea. Numai in ultimele luni la sediul institutiei noastre s-au depus sute de sesizari, iar operatorii de telefonie mobila au fost atacati in instanta. In fiecare caz in parte, noi trebuie sa arbitram aceste conflicte si sa aratam ca radiatiile de la antene nu sunt nocive”, a spus directorul Directiei Teritoriale Timisoara, Ioan Olariu, folosind si argumentul ca, dupa ani de studii, s-a dovedit ca spaima privind efectul cancerigen al telefoniei mobile nu are nici un temei real.
In ciuda acestor asigurari de conjunctura, timisorenii care locuiesc in blocurile deasupra carora troneaza antenele de telefonie mobila continua sa se planga de disconfortul cauzat de asa-zisele radiatii.

Timisorenii acuza efectele radiatiilor

„Locuiesc la etajul opt intr-un bloc de pe bulevardul Take Ionescu si in fata mea am un alt bloc pe care sunt montate antene GSM. Nu e deloc confortabil sa ai insomnii si sa te doara capul. Am crezut ca-i o coincidenta, dar intre timp am stat si la rude, in alta parte a orasului, unde nu aveam nimic. Ce alta explicatie poate fi decat efectul radiatiilor de la acele antene?”, se intreaba retoric Paul Niguleasa, unul dintre sutele de cetateni care sunt convinsi ca antenele de telefonie mobila le afecteaza sanatatea.
In ciuda acestei fobii fata de instalatiile GSM de pe blocuri, directorul Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului, Ion Brumar, a spus ca este vorba despre o teama artificiala. „Nu e nimic. Doar rautati intre vecini. La noi nu s-a depus nici o reclamatie pe aceasta tema. Pe vremea lui Ceausescu toti am avut antene pe blocuri si nu s-a intamplat nimic”, a afirmat Brumar. El nu este la curent cu recomandarea Asociatiei pentru Protectia Consumatorilor Romania adresata consiliilor locale din toata tara de a interzice amplasarea antenelor de telefonie mobila pe imobilele de locuinte.
Mai dispus sa creada of-urile locatarilor afectati de radiatii pare directorul Directiei de Sanatate Publica a judetului, Horia Vermesan, care le cere oamenilor sa se adreseze institutiei pe care o conduce. „Cine are temeri ca este afectat de radiatiile acestor antene sa ne sesizeze si vom merge imediat sa facem masuratori. Deocamdata, nimeni nu ni s-a adresat cu o astfel de problema”, a spus acesta.
Pentru a contura ideea ca adevarul este undeva la mijloc, mai trebuie spus ca pana si Guvernul Romaniei a recunoscut nocivitatea radiatiilor electromagnetice neionizante emise de antenele de telefonie mobila atunci cand a emis Ordonanta nr. 2/2006, privind reglementarea drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici pentru acest an. Prin acest act legislativ se acorda „spor pentru conditii vatamatoare, de pana la 10 la suta din salariul de baza, functionarilor publici care desfasoara activitate in autoritatile si institutiile publice in care functioneaza instalatii care genereaza campuri electromagnetice de radiofrecventa produse de emitatori pentru comunicatii, instalatii de microunde, instalatii de curenti de inalta frecventa, statii de bruiaj”.
Deocamdata, pana cand autoritatile locale nu vor interzice montarea antenelor GSM pe blocuri, timisorenii vor fi nevoiti sa traiasca cu spaima radiatiilor care le-ar afecta sanatatea.

Cele mai citite

Banca Centrală Europeană pregătește o nouă reducere a dobânzilor pentru a sprijini economia fragilă

Banca Centrală Europeană (BCE) este așteptată să anunțe o nouă reducere a ratei dobânzilor joi, aceasta fiind a patra măsură de acest tip din...

Pregătiri pentru Sărbători în Domeniul HoReCa: Dotări Esențiale pentru Confortul Clienților

Pe măsură ce sărbătorile se apropie, domeniul HoReCa trebuie să fie pregătit să ofere o experiență de neuitat oaspeților săi. Dotările de calitate nu...

România, țara numerarului: de la bancomate puține la banii „de la saltea”

Utilizarea numerarului rămâne o componentă esențială a economiei României, în ciuda avansului digitalizării Conform unei analize a Băncii Naționale a României, apetitul pentru cash al...
Ultima oră
Pe aceeași temă