32.4 C
București
sâmbătă, 29 iunie 2024
AcasăSpecialTribunalul Târgu Mureş: Deputatul Sorin Lazăr, parţial în conflict de interese

Tribunalul Târgu Mureş: Deputatul Sorin Lazăr, parţial în conflict de interese

Curtea de Apel Târgu Mureş a anulat, în parte, raportul Agenţiei Naţionale de Integritate privind conflictul de interese în cazul senatorului PSD Sorin Constantin Lazăr, care şi-ar fi angajat fiul la biroul parlamentar, relatează Mediafax. Decizia instanţei nu este definitivă.

Citeşte şi Senatorul Sorin Lazăr şi deputatul Kerekes Karoly, URMĂRIŢI PENAL pentru conflict de interese

Instanţa a decis admiterea în parte a acţiunii deschise de senatorul Sorin Constantin Lazăr, care a contestat raportul ANI, prin care a cerut anularea documentului privind conflictul de interese constat de ANI, a explicat purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Târgu Mureş, Anuţa Liliac.

Instanţa a decis admiterea în parte a acţiunii, anularea în parte a raportului de evaluare în ceea ce priveşte constatarea încălcării articolului 70 din Legea 161/2003 (referitor la conflictul de interese – n.r.) şi punctul 3 din partea dispozitivă a raportului privind sesizarea Comisiei Juridice de Disciplină şi Imunităţi din cadrul Senatului României în vederea aplicării măsurilor legale“, a spus Liliac.

Potrivit acesteia, sentinţa poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în termen de 15 zile de la comunicare.

Dosarul lui Lazăr a ajuns în iunie 2012 la Curtea de Apel Târgu Mureş, ca urmare a strămutării de la Iaşi, cererea senatorului fiind luată în discuţie în 22 martie, însă pronunţarea a fost amânată până vinerea trecută.

În noiembrie 2011, ANI a sesizat Parchetul instanţei supreme pentru a-l cerceta pentru conflict de interese pe senatorul Sorin Constantin Lazăr, care a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă privind angajarea fiului său, Mihai Eduard Lazăr, în perioada 1 septembrie 2010 – 1 octombrie 2011, în cadrul Biroului Parlamentar – Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi. Beneficiul patrimonial obţinut de către fiul lui Lazăr ar fi fost de 6.434 de lei.

În 5 decembrie 2011, Sorin Constantin Lazăr a contestat la Curtea de Apel Iaşi raportul ANI, cerând anularea documentului privind conflictul de interese, dosarul fiind apoi strămutat la Curtea de Apel Târgu Mureş.

Cele mai citite

Euro 2024: România, pe locul cinci după numărul de fani. Peste 92.000 de suporteri i-au susţinut pe tricolori la partidele din grupe

Presa germană a publicat o listă a ţărilor cu cea mai mare prezenţă a fanilor la Campionatul European din Germania. Turcii conduc lista, urmaţi...

Elena Lasconi îl invită pe Nicolae Ciucă să susțină proiectul USR

Preşedintele USR, Elena Lasconi, i-a transmis, sâmbătă, un mesaj preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, afirmând că liderul liberal ar trebui "să cântărească bine" ceea ce...

„Mariupol rusesc” la Vovchansk: Zeci de militari ruşi din Brigada de elită rusească 83 Aeropurtată sunt înconjuraţi şi bombardaţi

Putin a ordonat deschiderea unui nou front în nord-estul Ucrainei, pe direcţia Vovchansk – Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, cu peste...
Ultima oră
Pe aceeași temă