15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialUn cardinal australian, fost trezorier la Vatican, este acuzat în scandalul de...

Un cardinal australian, fost trezorier la Vatican, este acuzat în scandalul de abuzuri sexuale care afectează Biserica Catolică

Un cardinal australian va fi audiat în instanţă, în notoriul scandal de abuzuri sexuale care afectează Biserica Catolică, informează luni TVR.

Cardinalul George Pell susţine că este nevinovat dar recunoaște că a demisionat din funcţia de trezorier al Vaticanului tocmai ca să se poată apăra mai bine.

George Pell a fost arhiepiscop de Melbourne. Acum peste 20 de ani, în urma presiunilor presei şi societăţii, a înfiinţat o comisie pentru investigarea abuzurilor comise împotriva copiilor, de către preoţi catolici, în Australia. Acea anchetă a fost îndelung criticată pentru că nu ar fi fost suficient de temeinică şi ar fi trenat prea mult.

Cardinalul George Pell a declarat că "Dumnezeu ştie că e suficient rău pe lume,  trebuie să ne confruntăm cu asta.  Sper că răul cel mai grav  e în urma noastră".

Acum este acuzat, între altele, inclusiv că a vrut să cumpere tăcerea unora dintre victime. El spune că a vrut doar ca aceasta să trebuiască să treacă prin uriaşele cheltuieli ale unui proces: "Repet: acuzaţiile sunt nişte minciuni  şi sunt hotărât să le desfiinţez."

Cardinalul George Pell nu trebuie să apară în faţa instanţei la acest prim termen – ar putea fi reprezentat doar de avocat, dar a anunţat că vrea să fie audiat tocmai ca să-şi demonstreze nevinovăţia. În Australia, primele acuzaţii de pedofilie la adresa preoţilor catolici s-au făcut auzite încă de la începutul anilor '90.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...
Ultima oră
Pe aceeași temă