30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialUCRAINA: Trei civili au fost ucişi la Doneţk

UCRAINA: Trei civili au fost ucişi la Doneţk

Primăria din Doneţk, estul Ucrainei, susţine că trei civili au fost ucişi şi alţi cinci au fost răniţi, duminică, de către insurgenţii prorusi, în pofida "tăcerii totale" a armelor decretate atât de militarii ucraineni, cât şi de către separatişti, relatează AFP, preluat de Mediafax.

Luni dimineaţa, la ora locală 10 (10.00, ora României), "situaţia era foarte tensionată în oraş, iar detonări ale unor tiruri cu armament greu şi salve puteau fi auzite în mai multe cartiere", afirmă primăria din Doneţk într-un comunicat.

ştire în curs de actualizare

Cele mai citite

Iohannis, mesaj de Ziua Drapelului Național

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional, context în care a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi...

Cod galben de inundații pe râuri din 12 județe, până mâine la prânz

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare Cod galben de inundaţii, valabilă până joi la prânz pe râuri...

A fost ales noul secretar general al NATO

Cele 32 de state membre ale NATO l-au numit astăzi pe prim-ministrul interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă