16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO Cei trei români dispăruți în zona afectată de uraganul Irma au...

VIDEO Cei trei români dispăruți în zona afectată de uraganul Irma au fost găsiți în viață. Ce spune MAE

UPDATE 19.00: Cei trei cetăţeni români care se aflau pe insula Saint Marteen când s-a produs uraganul Irma au fost găsiţi în viaţă, starea acestor fiind bună, potrivit unor surse oficiale, citate de Mediafax.

 Sursele citate precizează că se comunică destul de greu cu aceştia având în vedere daunele produse de uragan.

 11.00: Cei trei români dispăruți în zona afectată de uraganul Irma au fost găsiți în viață. Unul dintre ei a transmis pe Facebook că toți trei sunt bine.

UPDATE 08.00: Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, joi dimineaţă, că are în atenţie cazul celor trei români care nu mai pot fi contactaţi de către familii şi că a făcut demersuri pentru a obţine informaţii cu privire la existenţa unor cetăţeni români afectaţi de uraganul Irma.

"Ministerul Afacerilor Externe a întreprins, în regim de urgenţă, încă din primele momente, demersuri pentru a obţine informaţii cu privire la existenţa unor cetăţeni români afectaţi de uraganul Irma. Menţionăm, de asemenea, că MAE are în atenţie cazul celor trei cetăţeni români aflaţi în insula St. Marteen, care nu mai pot fi contactaţi în urma uraganului Irma. Ambasada României la Washington a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile din St. Marteen, pentru a verifica situaţia acestora. De asemenea, prin intermediul Ambasadelor României la Paris şi Haga, au fost efectuate demersuri pe lângă autorităţile franceze respectiv olandeze, pentru obţinerea de informaţii privind existenţa unor cetăţeni români în zona afectată", au anunţat reprezentanţii Ministerului de Externe, joi dimineaţă.

Ei precizează că, din cauza condiţiilor meteorologice, comunicarea cu autorităţile din zona afectată se face cu dificultate. 

"Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul misiunilor diplomatice, este pregătit să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări", adaugă MAE.


Familiile a trei români care lucrează pe insula Saint Martin, afectată de uraganul Irma, nu pot lua legătura cu ei de mai bine de zece ore, informează Digi24.

„Sunt trei români. Este soţul meu şi încă doi români care lucrează acolo şi nu reuşim să dăm deloc de ei. Ştiu că…Eu am mai fost în uragan. Locuiesc în zonă de mulţi ani, dar e un sentiment neplăcut”, a declarat pentru Digi24 Ioana Bercean, soția unuia dintre români.

„Ultima dată am vorbit cu soţul meu în jurul orei 1 (ora 13:00, n.r.) şi atunci am vorbit la telefon. Înainte de asta, căzuse curentul. De fapt, în timpul unor astfel de evenimente se taie utilităţile, apă, curent, tocmai pentru a se evita alte dezastre, dar liniile telefonice mai mergeau. În jurul orei 1 am vorbit ultima dată cu el şi de atunci nu mai funcţionează nimic, dar ştiu că între timp a trecut şi (uraganul – n.r.) Irma peste ei. Când am vorbit eu la 1, tocmai se pregăteau să intre în ochiul uraganului, urma perioada aceea de acalmie.

Acum am văzut că e deja în Puerto Rico. A trecut de ei. În principiu, a trecut de ei, dar nu există niciun fel de posibilitate de comunicare cu ei, acolo. Sunt afectată, pentru că eu duminică am plecat de acolo. Eu am venit să mă înscriu la şcoala doctorală. Am trecut prin atâtea uragane, dar acesta este cel mai puternic pe care Saffire l-au înregistrat în Oceanul Atlantic, adică, nici măcar nu mai puteau să îl încadreze la categoria 5”, a povestit românca.

Două persoane au murit, alte două sunt date dispărute, notează Digi24. Uraganul a trecut prin zona Insulei Barbuda, în Caraibe. Uraganul se îndreaptă către insulele franceze Saint-Barthélémy et Saint-Martin.

Ochiul ciclonului a trecut peste Barbuda miercuri, către ora locală 2.00 (9:00, ora României), însoţit de rafale de vânt ce au atins viteza de 295 de kilometri pe oră, a precizat centrul. Uraganul, care poate să provoace furtuni maritime, se îndrepta în continuare către nord-vest, spre Insulele Virgine şi Porto Rico.

 Irma – un uragan de categoria 5, maximum pe scara intensităţii uraganelor – se deplasează cu viteza de 24 de kilometri pe oră, iar ochiul ciclonului urma să treacă miercuri dimineaţa peste Saint-Martin şi Saint-Barthélemy, plasate în alertă cod „violet” în noaptea de marţi spre miercuri.

Cele mai citite

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...

FINS: numărul tinerilor participanți la IUF, interesați de finanțarea studiilor, a crescut anul acesta cu 30%

FINS a înregistrat anul acesta o creștere de 30% în rândul tinerilor interesați de finanțare pentru studiile în străinătate, în cadrul participării la IUF...
Ultima oră
Pe aceeași temă