16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialSute de oameni au demonstrat la Istanbul împotriva rezultatului referendumului care a...

Sute de oameni au demonstrat la Istanbul împotriva rezultatului referendumului care a sporit puterile președintelui Erdogan

Sute de oameni au manifestat, duminică, la Istanbul împotriva rezultatului referendumului din Turcia, de la data de 16 aprilie, care a sporit atribuțiile președintelui Erdogan, transmite AFP citată de Agerpres.

Referendumul privind această reformă constituțională s-a încheiat cu o victorie mai slabă pentru Erdogan decât se aștepta, cu aprobarea a 51,41% dintre votanți. Opozanții afirmă că rezultatul trebuia să fie invers într-un scrutin corect.

Aproape o mie de simpatizanți ai principalului partid turc de opoziție, Partidul Republican al Poporului (CHP), au manifestat în emblematica Piață Taksim împotriva rezultatelor anunțate ale votului.

Manifestația a coincis cu împlinirea a 97 de ani de la instaurarea Parlamentului turc, dată celebrată ca Ziua Suveranității naționale.

Pe malul celălalt la Bosforului, în cartierul istoric Kadikoy, alte sute de manifestanți și-au exprimat nemulțumirea față de rezultatele referendumului. "Anulați referendumul!", se putea citi pe o pancartă.

"Este foarte important să fim aici pentru a apăra principiile fundamentale al republicii", a declarat Bahattin Soydar, un simpatizant al CHP care a manifestat în Piața Taksim.

Rezultatul scrutinului a fost contestat de opoziție după ce Înaltul Consiliu Electoral a decis în ultimul minut al zilei votului să considere valabile buletinele de vot fără ștampila oficială.

Recursul a fost însă respins la scurt timp de Înaltul Consiliu Electoral. 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...
Ultima oră
Pe aceeași temă