21.2 C
București
vineri, 21 iunie 2024
AcasăSpecialSUA au bombardat Statul Islamic înainte ca Obama să facă anunțul oficial

SUA au bombardat Statul Islamic înainte ca Obama să facă anunțul oficial

Aviația Statelor Unite ale Americii a bombardat poziţiile deţinute de jihadişti din cadrul grupării Statul Islamic (SI) înainte ca Obama să facă anunțul oficial.

Potrivit Mediafax, avioane de vânătoare şi avioane fără pilot americane au efectuat atacuri luni şi marţi în apropiere de Barajul de la Haditha, în provincia Al-Anbar, a anunţat CENTCOM, Comandamentul militar american însărcinat cu regiunile Orientul Mijlociu şi Asia Centrală.

Atacurile au fost efectuate "în vederea susţinerii forţelor de securitate irakiene şi a triburilor sunnite care protejează Barajul de la Haditha" împotriva militanţilor SI, a precizat CENTCOM.

Bombardamentele americane au permis "distrugerea sau avarierea" a opt vehicule înarmate aparţinând SI, dintre care două transportau piese de artilerie antiaeriană, dar şi a altor cinci vehicule şi unui camion de transport.
Toate avioanele americane au părăsit zona de bombardaent neatinse.

În total, Statele Unite au efectuat, începând de la 8 august, 153 de raiduri în Irak, au precizat oficiali americani, mai scrie Mediafax.

Aceste atacuri au avut loc în contextul în care preşedintele american Barack Obama se pregăteşte să susţină miercuri seara un discurs la Casa Albă în care va prezenta strategia pe care intenţionează să o pună în aplicare cu obiectivul contracarării jihadiştilor din cadrul SI.

Cele mai citite

Cine este Rareș Hopincă, învingătorul de la sectorul 2?

Sectoarele 2,3 și 4, partea de est a Bucureștiului, poetic denumite scutul de răsărit, vor fi conduse de Rareș Hopincă, Robert Negoiță și Daniel...

Crosul „Bucuria Alergării cu Invictus” – Ediția I

COMUNICAT DE PRESĂ Prima ediție a Crosului „Bucuria alergării cu Invictus", va avea loc sâmbătă, 22 iunie, începând cu ora 08.30, în Parcul Municipal Vest...

De când are actori precum Seagal pe lângă el, Putin a învățat să joace și în scenete proaste precum cele regizate de Kim Jong...

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a învățat multe din experiența actorilor de renume, care au fugit în statul său pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă