14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialSenatorul Bernie Sanders și-a anunțat oficial sprijinul pentru Hillary Clinton la Președinția...

Senatorul Bernie Sanders și-a anunțat oficial sprijinul pentru Hillary Clinton la Președinția SUA

Senatorul Bernie Sanders şi-a anunţat oficial, marţi, sprijinul pentru fosta sa rivală în alegerile primare democrate, Hillary Clinton, punând astfel capăt unei competiţii îndelungate şi acerbe, transmit agențiile internaționale de presă citate de Agerpres.

‘Secretarul (de stat) Clinton a câştigat procesul de nominalizare din Partidul Democrat’, a declarat Sanders, cu ocazia unui miting electoral comun la Portsmouth, statul New Hampshire (nord-est), unde cei doi foşti rivali s-au afişat pentru prima dată împreună. 

‘Intenţionez să fac tot ceea ce pot pentru a mă asigura că ea va fi următorul preşedinte al Statelor Unite’, a adăugat senatorul de Vermont. 

Sanders a reamintit succesul neaşteptat al campaniei sale, care a obţinut 22 de victorii din totalul celor 56 de consultări democrate şi a promovat cauze progresiste, dar a precizat că pe viitor se va concentra pe susţinerea lui Hillary Clinton. 

‘Viitorul va fi modelat în mai mare măsură de ceea ce se va întâmpla pe 8 noiembrie în cabinele de vot din toată ţara decât de orice alt eveniment din lume’, a adăugat senatorul democrat.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul sărbătorilor Pascale

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 4 mai 2024, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii ortodocși, greco-catolici, armeni și de cultele neoprotestante. “Sărbătoarea Sfintelor...

Două locuințe din localitatea Voroneț au fost cuprinse de flăcări

Un incendiu a afectat, sâmbătă, în ajunul Paştelui, două locuinţe din localitatea Voroneţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, potrivit...

Istoria și simbolul crucii

Istoria crucii a marcat epoca dinainte de Hristos, ca simbol al celei mai crunte pedepse. Nu știm dacă pedeapsa prin răstignire este la fel de veche...
Ultima oră
Pe aceeași temă