9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialRecep Tayyip Erdogan, înainte de participarea la summitul G20 de la Hamburg:...

Recep Tayyip Erdogan, înainte de participarea la summitul G20 de la Hamburg: Germania comite suicid şi trebuie să corecteze această greşeală

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat, miercuri, că Germania „comite suicid”, deoarece nu îi permite să participe la un miting, în timpul summitului G20 de la Hamburg, care va avea loc între 7 și 8 iulie, informează The Independent, citat de Mediafax.

„Germania comite suicid şi trebuie să corecteze această greşeală. Avem nevoie unul de celălalt. La nivel personal, nu am nicio problemă cu cancelarul german Angela Merkel", a spus Erdogan, pentru publicaţia germană Die Zeit.

Șeful diplomației germane, Sigmar Gabriel, a precizat că este nepotrivit ca Recep Erdogan să se adreseze cetăţenilor turci din Germania, în condiţiile în care există posibilitatea unui conflict.

„În acelaşi timp cu summitul G20, nu avem efectivele de poliţie care să ofere securitatea necesară pentru ca domnul Erdogan să se adreseze cetăţenilor turci", a mai precizat ministrul de Externe.

Tot miercuri, preşedintele Turciei a precizat că atât timp cât Germania nu va trimite în Turcia suporterii clericului Fethullah Gulen, opozantul lui Erdogan, ţara sa va considera regimul de la Berlin drept un protector pentru terorişti.

Relaţiile dintre Germania şi Turcia rămân tensionate. Cele două ţări sunt partenere NATO, dar Germania a decis recent să îşi mute avioanele din baza aeriană turcă de la Incirlik. Totodată, la începutul acestui an, Germania şi Olanda au blocat mai multe evenimente ale oficialilor turci care doreau să se adreseze alegătorilor din diaspora, înainte de referendumul privind schimbările constituţionale din Turcia. În urma acestei decizii, Recep Tayyip Erdogan i-a numit „nazişti" pe liderii europeni.

Summitul G20 de la Hamburg se va desfăşura în contextul în care oficialii Uniunii Europene şi-au exprimat în repetate rânduri îngrijorarea cu privire la situaţia drepturilor omului în Turcia şi la situaţia politică, după tentativa eşuată de lovitură de stat de anul trecut. În urma acesteia, mii de oameni, inclusiv jurnalişti şi activişti, au fost arestaţi.

 

Cele mai citite

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii Această vacanță (27 aprilie-7 mai) va cuprinde atât ziua de 1 mai, cât și...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii Această vacanță (27 aprilie-7 mai) va cuprinde atât ziua de 1 mai, cât și...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă