15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialPatru aspiranți la jihad, prinși în Belgia

Patru aspiranți la jihad, prinși în Belgia

Patru persoane suspectate că se pregăteau să plece în Siria sau Libia, unde se duc mulţi aspiranţi europeni la jihad, au fost arestate sâmbătă, a anunţat parchetul federal, informează AFP, conform Agerpres.

Aceste patru persoane au fost arestate la Jumet în sudul Belgiei, nu departe de aeroportul din Charleroi şi “probabil intenţionau să se ducă în Siria sau Libia”, potrivit comunicatului procurorului federal. 

Duminică, un judecător trebuie să decidă dacă rămân în arest, adaugă comunicatul. 

Aproximativ 500 de belgieni se crede că s-au alăturat ca luptători străini în rândurile grupării Statul Islamic (SI), care a revendicat în special atentatele din noiembrie la Paris. 

Libia, unde s-au stabilit unii lideri ai SI, profitând de instabilitatea ei, ar putea constitui o nouă sursă de ameninţare, chiar mai aproape de coastele europene decât Siria, notează France Presse. 

Arestările de sâmbătă în Belgia nu sunt legate de ancheta asupra atentatelor din 13 noiembrie la Paris, care au făcut 130 de morţi, a precizat procurorul federal. 

11 persoane au fost arestate şi inculpate până acum în Belgia în legatură cu atentatele de la Paris, în timp ce ancheta a arătat că ele au fost în mare parte pregătite şi coordonate de la Bruxelles.

Cele mai citite

Borussia Dortmund e prima finalistă a Ligii Campionilor la fotbal după 1-0(0-0) cu PSG

Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara,...

Franța și China și-au dat mâna pe sub Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Vladimirovici Putin, s-a privit în oglindă și a jurat din nou, în fața singurei persoane care alege la...

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...
Ultima oră
Pe aceeași temă