16 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialO dronă a regimului Bashar al-Assad a fost doborâtă de SUA în...

O dronă a regimului Bashar al-Assad a fost doborâtă de SUA în Siria

Coaliția internațională coordonată de SUA a anunțat, marți, doborârea unei drone a forţelor regimului Bashar al-Assad care se apropia de insurgenţi susţinuţi de Occident, în apropierea frontierei cu Irakul, relatează site-ul agenţiei Reuters, potrivit Mediafax.

"Drona a fost doborâtă după ce a manifestat intenţii ostile şi a avansat spre forţele coaliţiei", se arată într-un comunicat al alianţei internaţionale.

Potrivit armatei americane, drona doborâtă marţi este de fabricaţie iraniană. Un oficial militar citat de agenţia The Associated Press a declarat că drona se apropia periculos de o unitate în care militari americani instruiesc insurgenţi, fiind doborâtă cu un avion de vânătoare F-15.

Incidentul a avut loc în zona în care pe 8 iunie a fost doborâtă o altă dronă militară, posibil iraniană, după ce lansase bombe asupra forţelor coaliţiei.

Duminică, un avion de vânătoare sirian a fost doborât de Statele Unite în provincia Raqqa, în nordul Siriei. După incident, Rusia a avertizat că toate avioanele militare ale coaliţiei conduse de Statele Unite vor fi considerate ţinte legitime.

Cele mai citite

edilul-șef s-a tuns (Nic)ușor, dar spațiul verde a rămas netoaletat

Ilustrație: Marian Avramescu În literatură, tema comuniunii omului cu natura a fost și este abordată de numeroși autori de renume. În cazul primarului general al...

Un tânăr militar american acuzat de scurgere răsunătoare de documente clasificate „ secret de apărare” va fi urmărit penal de justiția militară

Un tânăr militar american acuzat de autorităţile federale de o scurgere răsunătoare de documente clasificate "secret de apărare" va fi de asemenea urmărit penal...

Georgia: Mii de manifestanți din nou în stradă contra unui proiect de lege controversat privind „ influența străină”

Mii de manifestanţi au ieşit în stradă miercuri seară în Georgia pentru a protesta contra proiectului de lege controversat privind ''influenţa străină'', adoptat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă