10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialNegociatorul-șef al UE, Michel Barnier, avertizează că discuțiile cu Marea Britanie pe...

Negociatorul-șef al UE, Michel Barnier, avertizează că discuțiile cu Marea Britanie pe tema Brexit se vor desfășura cu întârziere. Care sunt cauzele acestei amânări

Negociatorul-șef al UE, Michael Barnier, a declarat că discuțiile dintre blocul comunitar și Marea Britanie privind relațiile după Brexit, se vor desfășura mult mai târziu decât s-a preconizat inițial, din cauza lipsei progresului pe tema unor chestiuni precum drepturile cetăţenilor sau plata restanţelor, potrivit Mediafax.

"A spus că probabilitatea că discuţiile pe tema viitoarelor discuţii să înceapă în octombrie pare să fie în scădere", a declarat un oficial UE implicat în discuţiile Brexit.

Barnier spera ca până în luna octombrie să fie înregistrat suficient progres pe marginea unor chestiuni majore precum restanţele Marii Britanii faţă de UE, estimate a fi între 60 şi 100 de miliarde de euro, drepturile cetăţenilor din state ale Uniunii Europene aflaţi în Marea Britanie şi găsirea unei soluţii privind frontiera între Irlanda de Nord şi Irlanda.

Progresul pe aceste chestiuni ar permite liderilor UE să-şi de-a acordul pentru iniţierea discuţiilor cu Londra în legătură cu principalele aspecte ale relaţiilor după Brexit.

Oficialii UE a declarat că dificultatea a constat nu în faptul că Marea Britanie ar fi avut cereri inacceptabile, ci pentru că nu a avut niciun fel de poziţie în multe chestiuni.

Un alt diplomat european a explicat că în ceea ce priveşte resanţele Londrei, "Marea Britanie continuă să refuze să accepte ceva – fie metodologia, fie suma. Asta blochează totul, nu se va înregistra niciun progres real în următoarele două luni, în mod clar nu va crea condiţiile pentru deschiderea etapei a doua în ceea ce priveşte comerţul".

Cele mai citite

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 aprilie 2024, mai multe decrete. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2023 pentru modificarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă