12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialVizele pentru români ar putea fi reintroduse în Marea Britanie

Vizele pentru români ar putea fi reintroduse în Marea Britanie

Marea Britanie va avea dreptul să introducă vize pentru români, bulgari şi polonezi şi ar putea lua această decizie după retragerea din UE, în 2019, a declarat ministrul pentru Brexit, David Davis, potrivit euractiv.com, informează Mediafax.

Într-o conferinţă de presă, alături de negociatorul şef al UE, Michel Barnier, David Davis a fost întrebat dacă Marea Britanie intenţionează introducerea vizelor pentru cetăţenii din Polonia, Bulgaria şi România şi dacă acest lucru nu face parte din negocierile pentru Brexit.

“Da, vreau să vă spun că o vom face. Întrebarea e strictă. Vom fi liberi, de vreme ce nu vom mai fi membri ai Uniunii Europene, să ne facem politica de emigraţie aşa cum credem de cuviinţă. Aşa cum am mai spus însă, asta nu înseamnă că cetăţenii statelor UE nu vor putea veni sau munci în Marea Britanie, dar avem această libertate”, a spus Davis, potrivit euractiv. 

Barnier a evitat să comenteze poziţia omologului său britanic, precizând doar că într-o etapă viitoare a negocierilor este oricând posibil să se ia în discuţie probleme precum imigraţia, care privesc cetăţenii ambelor părţi. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă