4.3 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSpecialGuvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, absent iar de la întâlnirea...

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, absent iar de la întâlnirea Bilderberg

Membrii celei mai influente și controversate organizații din lume, Grupul Bilderberg, și-au dat întâlnire în statul Virginia din Statele Unite ale Americii. Unul dintre marii absenți de la această reuniune este guvernatorul Mugur Isărescu, un invitat permanent până în anul 2015.

Cei mai puternici și influenți oameni din lume s-au reunit de ieri în orașul Chantilly, din statul american Virginia. La reuniune vor participa fostul diplomat Henry Kissinger, dar și Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.

Principalul subiect al discuțiilor din acest an îl reprezintă președinția lui Donald Trump. Printre subiectele care vor fi abordate se află și rolul Rusiei în ordinea internațională, dar și Direcția Uniunii Europene. Totodată, vor fi aduse în discuție subiecte legate de încetinirea globalizării, China, proliferarea armelor nucleare.



Isărescu lipsește din 2015

Numele guvernatorului Mugur Isărescu nu se mai află pe lista oficială a invitaților din 2015. Însă, pe baza legăturile strânse cu membrii grupului, a reușit să îl aducă în România pe vicontele Etienne Davidgnon, președintele de atunci al Grupului Bilderberg. Se întâmpla în octombrie 2013. Atunci, vicontele Etienne Davidgnon s-a întâlnit cu președintele Traian Băsescu. Ulterior, guvernatorul Mugur Isărescu l-a invitat pe vicontele Davidgnon să țină un discurs la celebrarea a 20 de ani de la înființarea Asociației Române pentru Clubul de la Roma.



Istoria Grupului Bilderberg

Grupul Bilderberg a fost înființat în anul 1952. Istoria Clubului Bilderberg începe după cel de-al doilea război mondial. Prima reuniune oficială a avut loc în luna mai 1954, în localitatea olandeză Oosterbeek. Atunci s-a împrumutat numele Hotelului Bilderberg, amfitrionul întâlnirii secrete, al cărui proprietar era Prinţul Bernhard de Lippe-Biesterfeld de Olanda, tatăl fostei Regine Beatrix a Olandei.

Grupul Bilderberg este o organizaţie cu agendă globalistă, ce include lideri politici din lumea occidentală, oameni de afaceri şi academicieni. Reuniunile au loc anual, începând din 1954. Fondatorii grupului au fost magnaţii David Rockefeller şi familia de bancheri Rothschild. Grupul este puternic exclusivist şi se reuneşte anual pentru a promova o apropiere între Europa şi Statele Unite ale Americii. Organizaţia are o agenda globalistă şi afirmă că noţiunea de suveranitate naţională este depăşită. Din cauza caracterului secret al întâlnirilor şi a refuzului de a emite comunicate de presă, grupul a fost acuzat adesea de comploturi la nivel mondial.

Cele mai citite

Simona Halep ratează Australian Open din cauza problemelor medicale! „Un regres nefericit”

Simona Halep, una dintre cele mai apreciate jucătoare de tenis din România, și-a amânat debutul în sezonul 2025 din cauza unor probleme persistente la...

Simona Halep ratează Australian Open din cauza problemelor medicale! „Un regres nefericit”

Simona Halep, una dintre cele mai apreciate jucătoare de tenis din România, și-a amânat debutul în sezonul 2025 din cauza unor probleme persistente la...

Noapte spectaculoasă în NBA! Irving și Brunson au strălucit, Oklahoma City Thunder continuă seria victoriilor

Noaptea de sâmbătă spre duminică a adus spectacol în NBA, cu meciuri pline de dramatism și prestații individuale remarcabile. Oklahoma City Thunder își prelungește...
Ultima oră
Pe aceeași temă