10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialÎnaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Zeid al-Hussein, a comparat Siria...

Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Zeid al-Hussein, a comparat Siria cu o cameră de tortură

Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Zeid Ra'ad al-Hussein, a cerut, marți, eliberarea a zeci de mii de deținuți din închisorile siriene, comparând această țară cu o cameră de tortură. Al-Hussein a mai pledat pentru pedepsirea agresorilor, aceasta fiind o condiție esențială pentru o pace durabilă, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

"Astăzi, într-un fel, întreaga țară a devenit o cameră de tortură, un loc al ororii sălbatice și nedreptății absolute. Asigurarea tragerii la răspundere, stabilirea adevărului și acordarea de despăgubiri trebuie să aibă loc dacă va fi ca poporul sirian să regăsească reconcilierea și pacea. Acest lucru nu poate fi negociat", a declarat Zeid Ra'ad al-Hussein, cu prilejul celei de-a 34-a sesiuni a Consiliului Drepturilor Omului, care are loc la Geneva.

Al-Hussein a deplâns faptul că eforturile de a se pune capăt 'acestui carnagiu fără sens' au fost în mod repetat respinse prin veto, cu referire la opoziția Rusiei și a Chinei în Consiliul de Securitate al ONU la rezoluții privitoare la conflictul din Siria.

În intervenția sa, Înaltul Comisar a amintit că războiul din Siria, intrat în șaselea an, a început atunci când ofițeri de securitate au reținut și torturat un grup de copii pentru grafitti cu mesaje antiguvernamentale scrise pe pereții unei școli din Deraa.

Cele mai citite

Jack Grealish ar putea ajunge alături de Horațiu Moldovan! Atletico a pus ochii pe englez

În vârstă de 28 de ani, Jack Grealish își dorește să părăsească Manchester City la finalul acestui sezon. Cunoscut pentru talentul său în atac,...

Președintele clubului Rapid, Daniel Niculae, urmărit penal! Acuzațiile care i se aduc

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru că l-a plătit şi ajutat...

Scandalul Clotilde Armand: Cum încalcă legea pentru a-și majora veniturile

În 2022, Clotilde Armand a primit lunar, pe lângă salariul său de aproximativ 4.000 de lei, un bonus, și acum este obligată să ofere...
Ultima oră
Pe aceeași temă