6.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialGrecia are un nou președinte. Propunerea lui Tsipras a primit votul Parlamentului

Grecia are un nou președinte. Propunerea lui Tsipras a primit votul Parlamentului

Prokopis Pavlopoulos a fost ales, miercuri seara, de Parlamentul de la Atena în funcţia de preşedinte al Greciei, relatează Mediafax.

Prokopis Pavlopoulos, un moderat de centru-dreapta, a fost nominalizat drept candidat la preşedinţie marţi, de către premierul Alexis Tsipras, liderul Syriza.

Tsipras a declarat în faţa grupului parlamentar al partidului său că decizia de a-l nominaliza pe fostul ministru de Interne, membru al partidului Noua Democraţie, reflectă nevoia unui consens politic şi social.

Grecia nu a reuşit, în decembrie, să aleagă un nou preşedinte, ceea ce a condus la convocarea alegerilor anticipate, câştigate de partidul de extremă stânga Syriza.

Pavlopoulos, în vârstă de 64 de ani, s-a născut la Kalamata şi a studiat dreptul la Universitatea din Atena. În perioada 1990-1995 el a fost consilier al preşedintelui Konstantinos Karamanlis, iar în 1996 a fost ales parlamentar din partea partidului Noua Democraţie.

După alegerile din martie 2004, câştigate de Noua Democraţie, Pavlopoulos a devenit ministru de Interne, Administraţie Publică şi Descentralizare în Guvernul condus de Kostas Karamanlis. După alegerile parlamentare din 2007, câştigate tot de Noua Democraţie, Ministerul de Interne a fuzionat cu Ministerul Ordinii Publice şi a fost condus tot de Pavlopoulous.

Pavlopoulous este căsătorit şi are trei copii, două fete şi un băiat.

Pavlopoulos îi va succeda lui Karolos Papoulias, în vârstă de 85 de ani, al cărui mandat de cinci ani se încheie luna viitoare.

Cele mai citite

România cade pe locul 17 în piața auto europeană a mașinilor electrice după reducerea subvențiilor

Eliminarea primei de 10.000 de euro din programul Rabla Plus a dus la o scădere drastică a vânzărilor de mașini electrice în România, care...

Motivul pentru care Erling Haaland ar putea face închisoare

Erling Haaland, celebrul atacant norvegian de la Manchester City, ar putea risca o pedeapsă cu închisoarea în Elveția, conform publicației Blick. Motivul pentru care Erling...

Dumitru Popescu, om de încredere al lui Nicolae Ceaușescu, a murit

Dumitru Popescu, unul dintre ultimii membri importanți ai regimului comunist din România, s-a stins din viață la vârsta de 96 de ani. https://www.youtube.com/watch?v=wayi9HlVhgQ Dumitru Popescu, supranumit...
Ultima oră
Pe aceeași temă