18.1 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialErdogan va începe o campanie în favoarea schimbărilor constituționale printre turcii din...

Erdogan va începe o campanie în favoarea schimbărilor constituționale printre turcii din UE

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan se pregătește să înceapă o campanie în favoarea reformei Constituției în rândul turcilor care trăiesc în Uniunea Europeană, a declarat duminică, la Conferința de Securitate de la Munchen, premierul Binali Yildirim, transmite DPA preluat de Agerpres.

La o zi după ce a condus un controversat eveniment de campanie în orașul german Oberhausen, Binali Yildirim a declarat că "se fac pregătiri" pentru un eveniment de campanie al lui Erdogan, fără a preciza însă unde va avea loc acesta.

Germania este țara care găzduiește cea mai răspândită diaspora turcă. Aproximativ 1,4 milioane de turci care locuiesc în Germania sunt eligibili să voteze la referendumul privind modificarea Constituției, programat pentru 16 aprilie.

Dacă va fi adoptată, reforma va extinde prerogativele lui Erdogan, care s-a folosit deja de starea de urgență introdusă după tentativa de lovitură de stat din iulie pentru a-și consolida puterea prin derularea unei ample campanii de epurări împotriva oponenților regimului pe care îl conduce.

Criticii spun că schimbările constituționale vor slăbi echilibrul puterilor în stat și rolul parlamentului, urmând ca puterea să fie concentrată la președinte. Reforma ar afecta de asemenea și independența sistemului judiciar.

În schimb, guvernul susține că schimbările sunt necesare și că vor aduce mai multă stabilitate.

Cele mai citite

SUA declară că e „inacceptabil” ca Israelul să închidă două puncte pentru intrarea ajutorului umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) consideră "inacceptabilă" închiderea de către Israel a două puncte importante de intrare a ajutorului umanitar în Gaza, cele de la Rafah şi...

pergolele sunt refugiul perfect pentru relaxare

Munca este mai mult decât o necesitate. Prezentă inevitabil în viața de zi cu zi,...

Nou record pentru Maratonul Internaţional de la Sibiu

Maratonul Internațional Sibiu (MIS) se pregătește să își scrie o nouă pagină de istorie, adunând la start aproape 9.000 de participanți înscriși, marcând astfel...
Ultima oră
Pe aceeași temă