O filosofie pseudo-religioasă le promite nord-coreenilor un fel de nemurire, care provine din devoțiunea acestora față de stat. Cunoscută sub numele de „juche”, ideologia politică a Coreei de Nord a fost dezvoltată și consolidată de Kim Il Sung, liderul fondator al statului nord-coreean, și presupune că cetățeanul pune interesele statului mai presus de orice. Influența ideologiei asupra vieții de zi cu zi explică de ce orice fel de libertate, inclusiv religia, sunt deficitare, într-o națiune care își tratează liderii ca pe niște eroi de proporții mitice, potrivit unei analize Huffington Post.
Noțiunea de „juche” ar putea fi tradusă ca „încredere de sine”. Din punct de vedere al filosofiei politice, aceasta pune accent pe excluderea influențelor externe. Într-un discurs susținut în 1955, Kim Il Sung a descris „juche”, precizând că „orice ideologie trebuie subordonată intereselor revoluției coreene”. În alte cuvinte, statul, liderii lui și viziunea politică sunt mai presus de interesele și identitățile indivizilor. Așa cum remarcă istoricul Donald Baker, „juche” cere cetățenilor o loialitate necondiționată, care „evoluat într-un echivalent funcțional al religiei”.
Drept urmare, în Coreea de Nord, religia este, în cel mai bun caz, tolerată și percepută a fi secundară ideologiei „juche”, care dorește prezervarea credinței cetățenilor nord-coreeni în Guvern și în familia Kim.
„Juche funcționează ca o unealtă ideologică al cărui scop a fost să unifice țara. Aceasta susține: <<Nu avem nevoie de Dumnezeu. În schimb, ne bazăm pe liderul nostru>>”, a explicat istoricul de la Universitatea British Columbia, Donald Baker.
Asemenea religiei, filosofia „juche” promite nord-coreenilor un fel de nemurire, care vine din devoțiunea lor față de stat. „Ființele umane sunt definite ca membri ai unei comunități socio-politice. Individul nu poate exista separat de comunitate. Nemurirea presupune că, deși corpul moare, existența omului va avea o oarecare continuitate atâta timp cât comunitatea supraviețuiește”, mai precizează Donald Baker.
Cercetătoarea Grace Lee explică, într-un articol publicat în Jurnalul pentru Afaceri Est-Asiatice de la Stanford, că atunci când Kim Il Sung a declarat „juche” ca fiind principiul care guvernează toate aspectele vieții nord-ncoreene, cât baza ideologică a politicilor de stat, fondatorul Coreei de Nord a căpătat statul de zeitate.
Coreenii au un cult pentru mitologie în general. Că e vorba de Sud sau Nord, istoria lor e plină de eroi, de legende, povești nemuritoare. Neapărat nemuritoare, ca Muntele Baekdu (Muntele Alb), de unde-și trag originile conducătorii. Nici cel mai riguros istoric n-ar mai putea desprinde adevărul de mitologie, decât dacă povestea este mai recentă. Și a dinastiei Kim este. Practic, „zeii“ Kim au coborât de pe Muntele Baekdu în 1945 și și-au consfințit rolul etern de lideri prin Cele 10 Principii Fundamentale și prin doctrina Juche, un concept complex, care, în esență, îi zeifică pe „salvatorii rasei coreene“ din dinastia Kim, „coborâtoare de pe Muntele Baekdu“.
Nemurirea individului, asigurată de continuitatea comunității
Se estimează că în Coreea de Nord sunt aproximativ 40.000 de statui ale liderului, răspândite în întreaga țară. Mai mult, este obligatoriu ca în fiecare casă să existe portrete ale liderilor țării – atât al lui Kim Il-sung, cât și al fiului său, Kim Ir-sen, care a murit în 2011. Potrivit sursei citate, obiectele sunt tratate ca și cum ar fi sfinte, astfel că trebuie curățate și păstrate în condiții bune. În plus, locul în care cei doi sunt înmormântați este considerat un fel de altar, iar cei doi au un statut nemuritor și poartă titlul de „lider etern”.
În acest context, Donald Baker subliniază că atâta timp cât dinastia Kim va rezista, va rezista și ideologia „juche”. Deși unii consideră că filosofia „juche” este fondată pe idealurile marxiste, care au guvernat țara în prima jumătate a secolului al XX-lea, istoricul de la Universitatea British Columbia susține că ideologia are mai degrabă legătură cu tradiția confucianistă în Coreea.
„Confucianismul se centrează pe familie și pe comunitate, pe ideea că identitatea derivă de la familie și de la comunitate. Individul trăiește atâta timp cât descendenții și-l amintesc”, susține Donald Baker, potrivit Huffington Post.
Pe de altă parte, Coreea de Nord privește crestinismul cu scepticism; astfel, în opinia Phenianului, religia veche de 2000 de ani reprezintă o „unealtă a puterilor străine”, așa cum sugerează misionarii care au sosit în țară în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea.
Guvernul permite organizațiilor religioase să existe, dar pentru o țară cu aproximativ 25 milioane de locuitori, apartenența la culturi este mică. Se estimează că sunt aproximativ 10.000 de membri ai Federației Coreene Creștine (KCF), 3.000 d membri ai asociației catolice, 10.000 de budiști.
„Activitățile religioase autonome sunt aproape inexistente în Coreea de Nord. Grupurile religioase sponsorizate de Guvern există doar cât să confere iluzia de libertate religioasă”, notează Agenția Centrală de Informații.
La rândul său, istoricul Baker sugerează că unul din motivele pentru care se permite organizațiilor religioase să funcționeze este cooperarea internațională.
„Pot trimite reprezentanți la conferințe religiose, precum Consiliul Internațional al Bisericilor, unde să facă propagandă”, susține el. În alte cuvinte, prin participarea la astfel de evenimente, țara poate menține fațada unei libertăți religioase.
