12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialBCE a acceptat să cumpere obligaţiuni ale Spaniei şi Italiei, însă cere...

BCE a acceptat să cumpere obligaţiuni ale Spaniei şi Italiei, însă cere reforme economice

Banca Centrală Europeană (BCE) a acceptat să cumpere obligaţiuni ale Spaniei şi Italiei, state ameninţate de criza datoriilor din zona euro, dacă autorităţile implementează reforme structurale, au declarat surse apropiate situaţiei, potrivit Mediafax.

Una dintre surse a afirmat că nu cunoaşte cereri deosebite adresate de BCE Spaniei, însă există aşteptări ca Madridul să se angajeze la o accelerare a reformelor.

Liderii Uniunii Europene (UE) au exercitat presiuni asupra premierului italian Silvio Berlusconi să anunţe, până la sfârşitul săptămânii, un plan de reforme economice, astfel încât BCE să poată interveni pe pieţele financiare la începutul săptămânii următoare, au spus sursele.

“BCE a semnalat, deja, disponibilitea de a acţiona. Surse din piaţa financiară afirmă că banca a început să se intereseze de preţurile obligaţiunilor Italiei, dar că nu a cumpărat încă”, a declarat o sursă.

BCE nu a negociat direct cu guvenele, dar Comisia Europeană şi preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, discută cu guvernele Spaniei şi Italiei, iar liderii germani şi francezi exercită presiuni politice, a declarat sursa.

Banca centrală a zonei euro a anunţat, joi, reluarea achiziţiilor de obligaţiuni de pe pieţele financiare, pentru a tempera avansul costurilor la care se împrumută state precum Spania sau Italia.

Cele mai citite

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Premieră mondială! Taxa pe care trebuie să o plătești dacă vrei să vizitezi Veneția

Veneția, una dintre cele mai frumoase și vizitate destinații din lume, se confruntă de mult timp cu provocări legate de turismul de masă, iar...

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....
Ultima oră
Pe aceeași temă