15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialAutoritatea electorală din Turcia a respins cererea Opoziției de anulare a referendumului...

Autoritatea electorală din Turcia a respins cererea Opoziției de anulare a referendumului care sporește puterea președintelui Erdogan

Înaltul Consiliu Electoral (YSK) al Turciei a respins, miercuri, reclamațiile depuse de partidele de opoziție ce au cerut anularea referendumului desfășurat duminică, informează agențiile de presă internaționale citate de Agerpres.

Pe baza rezultatelor oficiale ale acestui referendum, președintele Recep Tayyip Erdogan își extinde atribuțiile.

Opoziția a invocat fraude, în special considerarea drept valide a buletinelor de vot pe care oficialii din secțiile de votare nu au aplicat o ștampilă obligatorie.

Potrivit presei turce, dintre cei 11 membri ai YSK, 10 s-au pronunțat pentru respingerea cererii opoziției de anulare a referendumului.

Conform ultimelor rezultate, circa 51,4% dintre cei prezenți duminică la urne s-au pronunțat pentru transformarea Turciei într-o republică prezidențială, fapt ce va implica extinderea prerogativelor președintelui Erdogan, care va prelua și atribuțiile șefului guvernului.

Principala formațiune turcă de opoziție, Partidul Republican al Poporului (CHP), se numără printre cele care au cerut luni anularea referendumului, această formațiune menționând că ia în calcul și sesizarea Curții Constituționale și apoi a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

Același partid a anunțat că se retrage din parlament, dar miercuri a revenit asupra acestei decizii.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...
Ultima oră
Pe aceeași temă