13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialAcord de 4,8 miliarde de dolari pentru dezvoltarea gigantului zăcământ de gaze...

Acord de 4,8 miliarde de dolari pentru dezvoltarea gigantului zăcământ de gaze South Pars

Un consorțiu condus de firma franceză Total SA va semna luni un acord de 4,8 miliarde de dolari cu Iranul pentru dezvoltarea unui zăcământ gigant de gaze offshore, prima investiție energetică occidentală după ridicarea sancțiunilor, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului Petrolului de la Teheran, citat de Agerpres.

South Pars, cel mai mare zăcământ de gaze din lume, este împărțit de Iran și Qatar în Golful Persic. Zăcământul conține 14.000 de miliarde de metri cubi de gaze, sau 8% din rezervele mondiale cunoscute și este împărțit de Iran și Qatar în Golful Persic.

"Acordul internațional pentru dezvoltarea diviziunii 11 a zăcământului South Pars va fi semnat luni în prezența ministrului iranian al Petrolului și a directorilor firmei franceze Total, a companiei chineze CNPCI și a grupului iranian Petropars", a anunțat oficialul de la Teheran.

În prima etapă, a proiectului diviziunii 11 a zăcământului South Pars, costurile sunt estimate la două miliarde de dolari, iar gazul produs va fi transportat prin rețeaua de gazoducte a Iranului, a anunțat recent Total.

După mai mult de un deceniu de negocieri, Iranul și statele din grupul '5 plus 1' (SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franța și Germania) au ajuns la un acord cuprinzător care pune capăt preocupărilor occidentale privind programul nuclear controversat al Teheranului.

În urma încheierii acestui acord, o serie de sancțiuni asupra economiei Iranului vor fi ridicate. Eliminarea sancțiunilor a permis Iranului, țară ale cărei rezerve de petrol se situează pe locul patru la nivel mondial, să-și reia treptat exporturile de petrol.

Conform analiștilor, Total va opera zăcământul și va avea o participație de 50,1% în acest proiect. Petropars, o subsidiară a National Iranian Oil Company, va deține 19,9% în timp ce compania chineză CNPCI va avea o participație de 30%.

Și alte companii occidentale ar putea reveni în Iran după semnarea acestui acord, un pas înainte spre îndeplinirea obiectivului autorităților de la Teheran de majorare a producției de țiței și gaze naturale în următorii ani.

Cele mai citite

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă