18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialAcord-cheie între Serbia şi Kosovo. Despre ce este vorba

Acord-cheie între Serbia şi Kosovo. Despre ce este vorba

Serbia şi Kosovo au semnat un acord-cheie în domeniile energiei şi telecomunicaţiilor, a anunțat un oficial din cadrul Uniunii Europene, informează Mediafax.

Astfel, după o serie de discuţii în Bruxelles, premierul Serbiei, Aleksandar Vucic, şi cel al Kosovo, Isa Mustafa, au ajuns, marţi, la un acord în privinţa a patru sectoare esenţiale printre care telecomunicaţiile şi sectorul energiei.

“Înţelegerea de azi reprezintă un acord istoric în procesul de normalizare (a relaţiilor dintre cele două teritorii – n.r.)”, a declarat Federica Mogherini, responsabilul UE pe politici externe.

Oficialul UE a adăugat că “astfel de soluţii ca cea de astăzi aduc beneficii concrete oamenilor şi, în aceslaşi timp, celor două părţi pentru a avansa în demersul lor pentru aderarea la UE”.

Prin acest acord comun, cetăţenii sârbi din nordul Kosovo vor beneficia de mai multe drepturi şi vor putea să soluţioneze câteva probleme locale precum cele din sectorul economic şi cel al educaţiei, oferindu-li-se, astfel, şi posibilitatea de a accesa fonduri de la Belgrad. De asemenea, Kosovo va primi un cod telefonic propriu, al ţării, ceea ce reprezintă un pas în plus în procesul de recunoaştere a suveranităţii Kosovo faţă de Serbia, independenţă declarată în 2008.

Încheierea acordului a avut loc cu o zi înainte de summitul din Viena la care vor participa liderii UE, inclusiv cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi şefii statelor balcanice. Discuţiile din cadrul summitului se vor concentra asupra crizei imigranţilor din Europa şi asupra ţărilor care şi-au exprimat opţiunea de a fi membre UE.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

VIDEO. Mai multe persoane au fost reținute pentru trafic de droguri. Una din ele, prinsă în flagrant

La data de 25 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța (DIICOT) au dispus...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 aprilie 2024, mai multe decrete. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2023 pentru modificarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă