10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialPutin, la vânătoare de balene cu arbaleta

Putin, la vânătoare de balene cu arbaleta

Premierul rus Vladimir Putin a participat la o expediţie în Pacific, în apropiere de Peninsula Kamceatka, în cadrul căreia cercetătorii şi-au propus să identifice specia balenelor care îşi petrec vara în zonă, relatează ziarele moscovite, citate de Agerpres.

Îmbrăcat în costum impermeabil şi insubmersibil, Putin a plecat la “vânătoare de balene” la bordul unei bărci pneumatice. Misiunea expediţiei era să facă o biopsie pentru a aduce la ţărm o probă din pielea balenei, spre a identifica ulterior specia cetaceelor, a afla de unde vin şi încotro se îndreaptă.

“Era, din toate punctele de vedere, o idee periculoasă. Ploua, iar valurile erau înalte. Dar şeful guvernului Federaţiei Ruse, cu arbaleta în mâini, s-a îndreptat spre grupul de balene. Unul împotriva tuturor, ca întotdeauna”, scrie Kommersant.

Expediţia nu s-a întors mai bine de două ore, iar la ţărm, informaţiile ajungeau cu întrerupere. “Se pare că au identificat un grup de balene, se pare că au început să urmărească o balenă… Apoi conexiunea s-a întrerupt. Trebuie să înţelegem că, pentru prima dată în peste zece ani, nu s-a mai putut comunica cu unul dintre cei mai înalţi oficiali ai statului – cu domnul Putin. Şi în ce moment! Nimeni de pe mare nu reacţiona la apeluri”, notează publicaţia.

Revenit de pe mare, Putin a declarat că el însuşi a tras cu arbaleta într-o balenă pentru a recolta proba de ţesut necesară cercetătorilor. “Acum ne-au explicat în detaliu că, în secolul al XIX-lea, balenele coreene au fost exterminate. Întrebarea este dacă aceeaşi specie s-a întors acum la ţărmurile Sahalinului. Specialiştii vor stabili dacă balenele coreene se reproduc sau este evorba de balene californiene care se înmulţesc şi vin aici să mănânce”, a spus Putin.

Premierul a mai afirmat că executivul are în plan să dezvolte ecoturismul şi şi-a exprimat convingerea că ar exista mulţi oameni care şi-ar dori să meargă în acele zone. Întrebat ce de situaţie din viaţă i-a amintit acest episod, Putin a replicat că “aceasta însăşi este o situaţie din viaţă pe care o voi ţine minte pentru totdeauna”.

Noua “aventură” a lui Putin vine după ce, la începutul lunii august, el a stins două incendii de pădure, la bordul unui elicopter. Premierul rus şi-a creat o alură de om puternic, care reuşeşte să le facă pe toate: în 2009, la bordul unui submarin, s-a scufundat în cel mai adânc lac din lume, Baikal, în timpul unei expediţii de cercetare. La sfârşitul lunii iulie, îmbrăcat în cămaşă şi blugi negri, el a pozat conducând un trike marca Harley-Davidson, la spectacolul internaţional al motocicliştilor.

Putin a mai apărut pescuind sau practicând judo. La Polul Nord, el a aplicat un colier cu emiţător unui urs polar. De asemenea, a eliberat din cuşcă, într-una din volierele Parcului naţional din Soci, o femelă de leopard adusă din Iran.

Cele mai citite

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...

A născut soția lui George Simion

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a primit un veste bună mult așteptată. Liderul AUR este tată. George Simion a anunțat pe Facebook că...

Regele Charles își reia activitățile publice. “A înregistrat progrese încurajatoare în tratamentul împotriva cancerului”, afirmă medicii

Regele Charles al Marii Britanii va reveni săptămâna viitoare la îndatoririle publice pentru prima dată de când a fost diagnosticat cu cancer. Acesta face...
Ultima oră
Pe aceeași temă