9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialUPDATE. Pericol de explozie la Galați de la o autocisternă de transport...

UPDATE. Pericol de explozie la Galați de la o autocisternă de transport GPL. Peste 500 de persoane, evacuate

Pompierii din Galaţi intervin în cazul unei autocisterne de transport GPL care prezintă scurgeri de gaze. Intervenţia pompierilor este periculoasă, în condiţiile în care în apropiere se află calea ferată şi orice scânteie produsă de tren poate provoca o explozie, transmite Mediafax.

UPDATE: Peste 500 de persoane din 200 de locuințe din satul Traian au fost evacuate preventiv de autoritățile locale împreună cu jandarmii, fiind conduse mai departe de pășunea unde se află cisterna cu GPL care prezintă scurgeri de gaze, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Galați, Eugen Chiriță, citat de Agerpres.

Duminică, o cisternă încărcată cu GPL a provocat un incident pe DN25 între oraşele Galaţi şi Tecuci. În dreptul localităţii Traian, una dintre supapele cisternei s-a stricat, iar gazul a început să iasă din rezervor. Deoarece exista riscul producerii unei explozii, şoferul a oprit autospeciala şi a sunat la 112. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale ale ISU Galaţi.

Prima măsură a pompierilor a fost să scoată autocisterna de pe drumul naţional. Autospeciala a fost dusă pe câmp, la circa un kilometru distanţă de şosea şi de casele din localitatea Traian.

„Cisterna a fost scoasă de pe DN 25 şi dirijată pe o păşune, la o distanţă de un kilometru de şosea şi de zona locuită, accesul fiind restricţionat în zonă. La faţa locului au ajuns două autospeciale de pompieri şi acţionează preventiv. Potrivit procedurilor, în asfel de cazuri se instituie o zonă de siguranţă în jurul cisternei, după care se analizează posibilitatea de transvazare, adică trecerea combustibilului în altă cisternă, sau de purjare, ceea ce înseamnă eliberarea controlată în atmosferă a gazelor, dacă nu se poate transvaza în condiţii de siguranţă combustibilul”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.

Potrivit Agerpres, circulația pe DN 25 a fost închisă în zona satului Traian, iar circulația se face pe o variantă ocolitoare la indicația polițiștilor rutieri. De asemenea, și traficul feroviar în zonă a fost închis.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă