12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialAncheta legată de regizorul Roman Polanski continuă

Ancheta legată de regizorul Roman Polanski continuă

Un judecător din Los Angeles a refuzat, într-o decizie pronunțată vineri, să închidă procedurile judiciare demarate împotriva regizorului franco-polonez Roman Polanski, acuzat că a întreținut raporturi sexuale cu o minoră, în pofida cererilor formulate de acuzat și victima lui, informează AFP. citatd e Agerpres.

"Acuzatul din acest proces este un fugar care refuză să execute ordinele tribunalelor", a afirmat judecătorul Scott Gordon în decizia lui de vineri.

După părerea judecătorului american, chiar dacă închiderea procesului ar fi benefică pentru victimă, Samantha Geimer, "societatea are interesul ca o justiție echitabilă să fie făcută, fapt care nu poate fi îndeplinit decât prin continuarea procedurilor judiciare".

Samantha Geimer, în prezent în vârstă de 54 de ani, avea 13 ani în momentul producerii faptelor. Ea a implorat justiția americană în luna iunie, în sala unui tribunal, "să închidă acest caz", declarând că procedurile interminabile îi afectează viața și că ea l-a iertat pe agresor. Potrivit judecătorului, aceste declarații ar dovedi însă contrariul, deoarece refuzul acuzatului de a respecta deciziile tribunalului și de a se prezenta în instanță pentru a-și primi condamnarea au avut un impact "îndelungat și traumatizant" asupra vieții Samanthei Geimer.

În decizia lui de vineri, judecătorul Scott Gordon a afirmat, de asemenea, că Roman Polanski, "prin intermediul avocaților săi, își continuă atacurile împotriva oricărui magistrat însărcinat cu judecarea dosarului" și că "o astfel de conduită nu constituie o bază ce ar putea să permită închiderea procedurilor judiciare".

Harland Braun, avocatul cunoscutului regizor franco-polonez, autorul unor filme celebre precum "Chinatown" și "Rosemary's Baby", a spus că "nu înțelege" decizia judecătorului Scott Gordon: "De ce sistemul judiciar nu poate pune capăt unei situații foarte simple?", a declarat avocatul, deplângând "nebunia din jurul acestui proces".

El a repetat că, după părerea sa, litigiul ar putea fi reglat prin anularea unui mandat de arestare emis pe numele lui Roman Polanski, fapt ce i-ar permite acestuia să se prezinte la Los Angeles pentru a fi condamnat la 334 de zile de detenție, o pedeapsă pe care cineastul a executat-o deja în Statele Unite și în Elveția.

Regizorul franco-polonez, premiat cu Oscar pentru filmul "Pianistul", a petrecut două luni în închisoare în Elveția, apoi opt luni în arest la domiciliu, în reședința lui din Gstaad, în urma arestării sale pe aeroportul din Zurich în 2009, în baza unui mandat internațional emis de justiția americană.

Roman Polanski, care a împlinit vineri vârsta de 84 de ani, este acuzat că a drogat-o pe Samantha Geimer și că a violat-o pe adolescentă în reședința pe care Jack Nicholson o deținea în Los Angeles în 1977, în timp ce actorul era plecat într-o vacanță.

Roman Polanski a recunoscut că a întreținut relații sexuale ilegale cu o minoră și, în schimbul acestei mărturisiri, judecătorul din epocă a acceptat renunțarea la alte capete de acuzare mai grave, în special acela care se referă la comiterea unui viol asociat cu furnizarea și folosirea de droguri. Acordul judiciar a fost obținut cu consimțământul familiei și avocaților victimei.

După 42 de zile de detenție, în timpul cărora a fost supus unei examinări psihologice, regizorul a fost eliberat, pentru a putea să finalizeze filmările pentru un lungmetraj.

Potrivit documentelor depuse în instanță de avocatul Harland Braun, Roman Polanski a obținut din partea judecătorului din epocă acceptarea ipotezei potrivit căreia cele șase săptămâni petrecute deja în detenție ar reprezenta singura pedeapsă pe care ar trebui să o execute.

Însă, în 1978, convins că judecătorul de atunci urma să revină asupra acelei promisiuni și că îl va trimite la închisoare, probabil pentru câteva decenii, regizorul a fugit în Franța.

Roman Polanski, căsătorit în prezent cu actrița Emmanuelle Seigner, cu care are doi copii, a refuzat de atunci în mod constant să revină în Statele Unite fără ca instanța americană să îi prezinte garanția că nu va fi încarcerat.

O a treia femeie l-a acuzat pe renumitul cineast în această săptămână. Identificată doar cu prenumele Robin, ea a declarat într-o conferință de presă, la Los Angeles, marți, că a fost "abuzată sexual" de Roman Polanski în 1973, când avea vârsta de 16 ani.

În 2010, actrița britanică Charlotte Lewis a declarat la rândul ei că regizorul franco-polonez a forțat-o să întrețină un raport sexual atunci când ea avea 16 ani.

Cele mai citite

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 aprilie 2024, mai multe decrete. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2023 pentru modificarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă