10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialScandal la Agerpres. Un jurnalist acuză conducerea de cenzură, după ce, în...

Scandal la Agerpres. Un jurnalist acuză conducerea de cenzură, după ce, în noaptea protestelor din România, i-au fost anulate mai multe știri, fără explicații

Jurnalistul Marius Hosu a sesizat Comisia de etică din cadrul Agerpres, după ce, în noaptea de duminică spre luni, conducerea instituției a decis anularea a trei traduceri de pe AFP, DPA și Reuters despre protestele din țară, notează Pagina de Media.

 

Agerpres a anulat trei știri redactate de Marius Hosu, pe motiv că „erau traduceri integrale”.

„Nu se practică într-o agenție de știri să dăm traduceri integrale de pe agenții străine despe evenimentele pe care și noi le acoperim”, a declarat directorul instituției, Alexandru Gibou, pentru Pagina de Media.

În replică, Marius Hosu a afirmat că  privarea clienților de informații poate „constitui un act de cenzură”.

„Presa din România obişnuieşte să prezinte, după evenimente importante din ţara noastră, modul în care acestea sunt reflectate în presa internaţională. Agerpres ar fi contribuit, prin cele trei ştiri anulate, la acest demers, furnizând prompt informaţii netrunchiate, care ar fi eliminat orice suspiciune de partizanat din partea Agerpres. Dimpotrivă, prin anularea celor trei ştiri, Agerpres şi-a privat clienţii de informaţii, ceea ce poate constitui un act de cenzură. Cele trei ştiri anulate au fost difuzate pe fluxul <<România în lume>> al Agerpres şi informau nu despre manifestaţiile în sine, ci despre modul în care agenţiile internaţionale de presă prezintă evenimentele. Ca redactor de noapte, lucrând independent, am considerat relevant pentru clienţii Agerpres să cunoască şi aceste ştiri, mai ales în contextul în care mass-media din România prezenta puncte de vedere contradictorii, mergând de la minimalizarea participării şi până la extrema opusă, cu speculaţii despre o lovitură de stat, mineriadă etc”, a precizat el, explicând că știrile „au fost anulate fără explicații” și fără „posibilitatea de a corecta presupusele greșeli tehnice”.

Marius Hosu a intrat în presă în 1994, ca redactor la Rompres, cum se numea actuala Agerpres la vremea respectivă. De-a lungul timpului, a lucrat la ziarul Adevărul, la Curentul, Jurnalul Național, la Antena 1, la B1 TV și la TVR. S-a reîntors la Agerpres în urmă cu doi ani.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă