Un funcționar din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) ar fi fost amenințat cu pistolul în sediul instituției, ca să rezilieze un contract și să ia mită, se precizează în referatul DNA, privind decontările fictive de servicii medicale de îngrijire la domiciliu, informează Digi24.
„Bă, vrei să-ți arăt acte de la IGPR, că a venit cu pistolul să ne împuște, că l-am reziliat și că n-am vrut să luăm șpagă? În Ministerul Transporturilor aveam și era păzit, obiectiv militar de jandarmi. Și îți arăt actele că s-au dus cu percheziție să ia armele, că ne căuta să ne împuște, că de ce n-am vrut să luăm șpagă și l-am reziliat. Și acum e în contract cu Casa, îl doare-n …[cuvânt obscen]…!”, a susținut un funcționar, potrivit sursei citate.
14 persoane au fost reținute de DNA, în acest dosar. În cursul zilei de vineri, ei vor fi prezentați cu propunere de arestare preventivă la Curtea de Apel București
Președintele CNAS, Marian Burcea, este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat și folosirea influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite.
Managerul Direcției Relații Contractuale și, respectiv, din 13 iulie 2017, președintele C.A.S.M.B, Ovidiu Munteanu, este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit penal.
Directorul executiv al CASMB, Ion-Răzvan Geambașu, este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, abuz în serviciu, folosirea influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite, în formă continuată (8 acte materiale).
Fostul președinte al CASMB, Lucian Vasile Bara, este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
Managerul Direcției de Control a CASMB, Ion Ovidiu Mihăescu, este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
Șeful Direcției Generale de Monitorizare Antifraudă din CNAS, Alin Sergiu Costache, este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite.
Gabriela Rodica Mocanu, Mina Elena Petrescu, Jeana Sardare, funcționare în cadrul CASMB, sunt cercetate pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată (354 acte materiale), constituire a unui grup infracțional organizat, fals informatic, în formă continuată și permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în formă continuată (354 acte materiale).
Nicolae Sergiu Ciobanu este bănuit de trafic de influență, în formă continuată (3 acte materiale), instigare la infracțiunea de folosire a influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite.
Irina Adelina Geambașu, asociat și administrator al unei firme, este cercetată pentru instigare la infracțiunea de folosire a influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite, în formă continuată (8 acte materiale).
Mihai Răzvan Mischie, reprezentant legal al unei societăți prestatoare de servicii medicale, este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale).
Maria Costică, reprezentant legal al unei societăți prestatoare de servicii medicale, este cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată (17 acte materiale).
Avocatul Manta Cristina este suspectată de complicitate la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale).
Ce acuzații li se aduc
Procurorii DNA precizează, într-un comunicat, că prin activitățile desfășurate de persoanele vizate, bugetul CASMB a fost păgubit cu 13.189.553,76 lei (aproximativ 3 milioane euro).
„Concret, în perioada ianuarie 2016 – august 2017, a fost constituit un grup infracțional organizat prin care, sume de bani în valoare totală de 13.189.553,76 lei din fondurile Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CSAMB) au fost fraudate prin decontarea nelegală a unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive, inclusiv pe baza unor dosare medicale întocmite în fals, cu implicarea unor funcționari din cadrul CSAMB, sub protecția unor persoane din conducerea instituției, dar și din conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). În multe situații, dosarele medicale cu pacienți fictivi au avut prioritate la decontare și aprobare, în timp ce solicitările pacienților asigurați care, în mod real, ar fi avut dreptul să beneficieze de servicii medicale la domiciliu, erau refuzate. Pentru evitarea depistării fraudelor se întocmeau, în fals, raportări lunare de servicii medicale necesare decontărilor, iar în paralel erau introduse și șterse date din sistemul informatic unic integrat al C.N.A.S prin accesarea fără drept a acestuia, astfel încât în sistem să apară că serviciile medicale au fost efectuate în realitate”, precizează DNA.