9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialPercheziții ale Poliției Argeș la 45 de proxeneți: 80 de femei ar...

Percheziții ale Poliției Argeș la 45 de proxeneți: 80 de femei ar fi fost trimise în UE la prostituție. Polițiștii au ridicat zeci de mii de euro, ceasuri, aur şi 25 de autoturisme

 

UPDATE 17.53: Polițiștii au descoperit, în urma perchezițiilor la domiciliile mai multor suspecți de proxenetism, suma de 82.000 de euro, peste 19.000 de lei, jumătate de kilogram de aur, 18 ceasuri, dar şi 25 de autoturisme, unele de lux, susceptibile a proveni din infracţiuni, informează Poliția Județeană Argeș.

Totodată, au fost ridicate și 114 volane auto, precum şi un pistol de calibrul 9 milimetri şi şase cartuşe, deţinute ilegal.

Treizeci şi una de persoane au fost duse la sediul Poliţiei Municipiului Câmpulung, unde sunt audiate.

———-

Locuințele a 45 de persoane bănuite de proxenetism, din patru localități din județul Argeș, sunt percheziționate, miercuri, de polițiști. Oamenii legii susțin că acești oameni ar fi trimis peste 80 de prostituate în statele Uniunii Europene și ar fi câștigat de pe urma lor peste peste trei milioane de euro, arată Poliţia Română.

Percheziţiile au loc în Câmpulung, Bughea de Sus, Lereşti şi Poienarii de Muscel din judeţul Argeş.

Potrivit anchetatorilor, între 2008 și 2016, persoanele vizate de anchetă ar fi obligat 80 de femei să se prostitueze în state europene, iar de pe urma lor ar fi obținut peste trei milioane de euro.

45 de persoane vor fi duse la audieri, după finalizarea perchezițiilor. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă