Curs valutar: €4.6321 $3.9175 £5.2408

Gabriel Liiceanu, despre protestele de susținere a PSD: România Gurilor știrbe. Lagărul de reeducare a fost mutat în sufragerie, în fața televizorului, victima stă pe un scaun, iar torționarul îi sucește creierii instalat pe un ecran

Filosoful Gabriel Liiceanu vorbește, într-un text publicat pe Contributors, că, spre deosebire de anii '50, în care deținuții erau reeducați prin violență, metodele de astăzi de înjosire a individului s-au mutat în sufragerie, prin intermediul televizorului și a propagandei.

Share

Alex Mihăilescu 0 comentarii

Actualizat: 27.02.2017 - 13:45

Protestele susținătorilor PSD i-au adus aminte filosofului Gabriel Liiceanu de o imagine grotească, și anume tabloul “Purtarea crucii”, în care Iisus Hristos își duce crucea în spate și era asaltat de oameni cu ochii ieșiți din orbite și fără dinți. Aceasta, spune el, este o formă de chinuire a persoanei, formă care diferă de cea din trecut, violentă. El vorbește într-un text scris pe Contributors că, spre deosebire de anii '50, în care deținuții erau reeducați prin violență, metodele de astăzi, de înjosire a individului s-au mutat în sufragerie prin intermediul televizorului și a propagandei.


Citește și: EXCLUSIV. Dragnea trage sforile la stat, fiul încasează banii ca privat: Fiul șefului PSD este asociat la vedere în firme care l-au îmbogăţit pe tatăl său | DEZVĂLUIRE ROMÂNIA LIBERĂ

Fiul lui Liviu Dragnea, Valentin Ștefan Dragnea, a deconspirat interesele ascunse de afaceri ale tatălui, devenind asociat la Interfrigo Logistic din Pitești, o companie care l-a îmbogățit pe actualul şef al Partidului Social Democrat. Și nu întâmplător, aceeași societate a primit două contracte în valoare de cinci milioane de euro, de la Consiliul Județean Teleorman, în mandatul de președinte al lui Dragnea... citește mai departe aici ... 

 

Filosoful susține că a văzut imagini asemănătoare la protestele de la Cotroceni, acolo unde foarte multe persoane în vârstă nu aveau dinți în gură, iar apoi face o comparație cu cele spuse de Noica, la trei ani după ce ieșise din închisoare, și anume, faptul că pușcăria l-a lăsat fără dinți și l-a urâțit.

“Mărturisesc că de la o vârstă fragedă am căpătat o sensibilitate ieșită din comun în fața gurilor fără dinți, a acestor mici hăuri care se deschideau în mijlocul feței, devenind sigla unei declasări umane. De unde le venea gurilor știrbe această incredibilă forță de avarie? Cum de transformau ele în două clipe un om într-o hidoasă epavă umană?

După ce am răsfoit prima oară un album Bosch, mi-au rămas în memorie, din  coșmaresca lui faună umană, chipurile edentate ale celor care-l însoțeau pe Isus în tabloul Purtarea crucii. Înspăimântători, drăcești, gata oricând să se alăture mulțimii care urlă, care înalță pumnul cu ochii ieșiți din orbite și cu gura știrbă rânjită. Gata să asiste, fremătând de plăcere, la o execuție publică. Gata să ațâțe focul rugului. Gata să înceapă linșajul. Gata să te scuipe când ești pe cruce. Gata să te sfâșie, să muște din tine cu cei câțiva dinți rămași teferi în gură. Gata să te întindă pe o masă și să înceapă, beți de voluptate, ședința de tortură.

Apoi l-am cunoscut pe Noica, în 1967, la trei ani după ce ieșise de la închisoare. Și, într-o zi, mi-a povestit cum, cu puțin înainte de a se goli pușcăriile (era în iunie 1964), deținuții politici au fost puși în niște autocare și plimbați prin București, „ca să vadă realizările socialismului”. Au ajuns la Sala Palatului și au fost întrebați cum le place ce văd. „E frumos ce-ați făcut, a răspuns Noica, dar pe mine m-ați urâțit. Nu mai am nici un dinte în gură.” Mai târziu, am dat peste poza lui de pușcăriaș (avea 55 de ani), cu buzele supte peste gingiile goale”, scrie Gabriel Liiceanu.

Filosoful își amintește cum, atunci când a stat la spitalul din Sibiu cu Noica, i-a povestit cum pușcăria i-a mutilat viața.

“În ultimele opt zile ale vieții lui, cât am stat cu el în spitalul din Sibiu, am putut „contempla” felul în care îl mutilaseră cei șase ani de pușcărie. Scena am descris-o mai târziu în Postfața din Jurnalul de la Păltiniș:

„În răs­tim­pul aces­tor opt zile, n-am plâns cred nici mă­car o sin­gu­ră dată, aşa cum nu plân­geam nici acum când îi pri­veam chi­pul cia­no­zat con­turat pe al­bul per­nei şi po­li­te­ţea de­cen­tă a tru­pu­lui aliniat im­pe­ca­bil cu care ne-am obiş­nuit să pri­mim moar­tea. Este ui­mi­tor să con­staţi cu câtă apli­ca­ţie şi pre­ci­zie func­ţio­năm în ase­me­nea mo­men­te, cum din preaj­ma ce­lor mai iu­bite fi­in­ţe fa­cem să dis­pa­ră in­fle­xiu­ni­le vi­zi­bi­le ale ini­mii şi lă­săm loc nu­mai pen­tru ges­tu­ri­le care tre­buie cu ade­vă­rat fă­cu­te. În ase­me­nea mo­men­te suntem reci şi exacţi şi înde­pli­nim cu o com­pe­ten­ţă sur­prin­ză­toa­re lu­cruri pe care până atunci nici mă­car nu le ima­gi­na­sem sau pe care, evo­cân­du-le, le în­so­ţeam cu un fri­son de re­pul­sie. În ace­le opt zile l-am băr­bie­rit zi de zi şi am con­sta­tat cu câtă bu­cu­rie se lasă în sea­ma aces­tui ne­voit răs­făţ, el care îşi re­fu­za­se răs­făţu­ri­le vie­ţii sau care avu­se­se prea pu­ţin par­te de ele. Nu fă­ceam aces­te ges­turi mă­run­te pen­tru că eram prins în­tr-un sce­na­riu mi­to­lo­gic — el era ma­re­le Noi­ca, iar eu în­­vă­ţăce­lul umil —, ci pur şi sim­plu pen­tru că îl iu­beam. Am aflat atunci că ori­ce iubire, pen­tru a fi si­guri că este ade­vă­rată, tre­buie să trea­că proba ges­tu­lui care în­de­ob­şte pro­voacă silă. Eu, care refu­za­sem până atunci să iau cont de exis­ten­ţa bio­lo­giei şi de eşe­cu­ri­le ei şi care în­tor­se­sem ca­pul cu dez­­gust din faţa in­fir­mi­tă­ţi­lor vie­ţii, i-am ma­sat zilnic pi­cioa­re­le, l-am şters de trans­pi­ra­ţie şi l-am schim­bat, i-am cu­ră­ţat după fiecare masă pla­ca den­ta­ră sub je­tul de apă al chiu­ve­tei, cu fires­cul cu care îmi spă­lam mâi­ni­le. Nu exista în toa­te acestea nici urmă de evla­vie, ci doar iu­bi­re griju­lie, acea iu­bi­re care apa­re în faţa unei fi­in­ţe iu­bi­te în restriş­te şi care o trans­for­mă, prin în­suşi acest fapt, în co­pi­lul tău. Ne­a­ju­to­rat, fără dinți şi iu­bit, Noi­ca de­venise în ace­le zile co­pi­lul meu.”

În sfârșit, după decembrie 1989, la capătul câtorva călătorii în Occident, am avut, întorcându-mă, revelația unui popor care ieșise din comunism fără dinți. Și atunci mi-am notat undeva:

„Apoi au venit călătoriile, fatal însoţite de şocurile reintrării în ţară, «noi» văzuţi cu ochii Europei, clasamentele mondiale — din care nu lipseam niciodată — ale sărăciei, corupţiei, comer­ţului cu copii şi prostituţiei. O vreme, după 1990, nu am mai putut să mă uit la telejurnale. Brutalitatea imaginii care te întâlneşte venind din faţă, fără posibilitatea eschivei, mă răstignea, ca pe un boxeur căzut în ring, pe urâţenia acestei ţări: case din chir­pici roase de inundaţii, orătănii evoluând printre şoproa­ne acoperite cu carton gudronat, obrajii sco­fâlciţi ai oamenilor, guri fellinian ştirbe, priviri moar­te, haine jerpelite, balada mizeriei recitată în faţa unui mi­cro­fon într-o limbă stâlcită, fără nici o pro­poziţie întrea­gă, fără nici un cuvânt adunat cum trebuie lângă altul; o limbă a nimănui, vestigiu al unei omeniri pe cale de a fi destituită din statutul ei. În fiecare seară România îţi dădea întâlnire pe ecran, slută, hi­doasă, suferindă.”

Aș fi uitat pesemne aceste rânduri, dacă la un moment dat un prieten de la Paris, care venise de mai multe ori în țară și vizitase „la Roumanie profonde”, nu mi-ar fi spus: „Voi, românii, sunteți pesemne poporul cu cele mai multe guri știrbe din Europa”. M-a afectat teribil observația lui, spusă fără răutate, ci doar cu compasiune, la un pahar cu vin de la un bistro din Marais.”

Apoi, Liiceanu revine cu descrierea imaginilor de la protestele din Pitești, ale căror protagoniște ar fi intoxicați prin noi metode.

“ Față de cea din anii ᾽50, actuala falsificare fusese obținută la altă scară și cu alte metode. Interesant e că, în tot acest răstimp, înseși cuvintele „călău” și „victimă” (făcând parte din retorica descrierii totalitarismelor din secolul 20) parcă se îmblânziseră, își pierduseră duritatea, își mlădiaseră și își rafinaseră sensurile. Folosite astăzi, păreau excesive, oarecum nelalocul lor. De fapt, păreau să nu mai aibă nici un referent real. Nimeni nu bătea la tălpi, nu vedeai urme de sânge, nu existau deținuți puși să înghită excremente și apoi voma proprie.* În Piteștiul anilor ᾽50, „flagranta falsificare” se obținea prin „reeducare”, ceea ce însemna: prin cele mai cumplite și extravagante tipuri de tortură, practicate în locuri anume amenajate: în lagăre și închisori.**
Astăzi nu mai e așa. Astăzi avem alte tehnici de pătrundere în creierul oamenilor. Astăzi avem televizor, avem profesioniști ai intoxicării (care-și spun „jurnaliști” sau „moderatori”), iar „victimele” și călăii” nu mai arată nici ele la fel. Astăzi, lagărul de reeducare a fost mutat în sufragerie, în fața televizorului, victima stă pe un scaun sau pe o canapea, bea bere sau ronțăie snack-uri, iar torționarul îi sucește creierii instalat pe un ecran. Astăzi gâdele nu te mai bagă cu capul în hârdău; astăzi el are aerul pios al unui misionar, are indignarea în gât și marile cuvinte ale umanității – cinste, adevăr, dreptate – pe buze. Astăzi, fecalele sunt pregătite pentru a fi înghițite cu creierul. Iar rezultatul este magnific: un post de televiziune transformat în centru de reeducare avariază, în câteva ore, mințile câtorva milioane față de cele câteva sute, în câțiva ani, dintr-un lagăr de reeducare. Mai rău: prin ingredientele de tabloid pe care le introduc în noua dietă excremențială destinată „consumului spiritual” – prin calomnie, linșaj public și senzaționalul de mahala –, aceste canale ale jurnalismului infracțional produc pe bandă, în numele „libertății de expresie”, victime addicted, care își revendică porția de drog în fiecare seară. După care, „răspândind în aer un aspru miros de sărăcie, umilință și neputință” (Delcea&Barbu), ele sunt scoase în piață și puse să-i aplaude pe cei care, furând tot, i-au lăsat, ca simbol al mizeriei lor, cu gurile știrbe. Ce siguri sunt, îți spui, politicienii noștri care au devastat România, pe operația de întunecare a minților desfășurată în anii tranziției, dacă au curajul să deschidă în plină piață, ca la Pitești sau la Cotroceni, vitrina mizeriei poporului român! Și ce cinism, Dumnezeule!, să expui în fața întregii lumi victimele jafurilor tale sistematice din ultimele două-trei decenii! L-am auzit pe șeful unui partid din România auto-intitulat socialist – vorbea de la nivelul palatelor sale, al hotelurilor sale, al piscinelor și terenurilor de tenis „dotate cu nocturnă” – adresându-se celor-fără-de-dinți, înainte de a-i trimite la „contra-manifestație”, cu aceste cuvinte: „Să le spunem alegătorilor noștri că pot avea o viață mai bună.

Aceasta este esența „reeducării”, pesemne cea mai înalt-luciferică performanță a răului: a împinge victima până în punctul în care devine aptă să preia partitura supliciatorului său. Cum de e permisă în zilele noastre, după ce i-ai răpit unui popor discernământul, o asemenea scamatorie? Cum să transformi răul pe care i-l faci cuiva în prilej de recunoștință? Îmi vin în minte teribilele cuvinte ale lui François Furet cu care se încheie Prefața la ediția franceză a cărții lui Ierunca, Fenomenul Pitești: „Cei morți acolo și cei care au supraviețuit au fost privați până și de propria lor nefericire” ***.

Și totuși trebuie făcut ceva. Nu mai putem sta – iată s-au făcut deja 70 de ani (1947- 2017) și în curând vom sărbători o sută de la naștera României Mari – fără dinți în fața Europei. „Guvernul Grindeanu” ar putea da, în plină zi de astă dată, o ordonanță de urgență prin care să se deschidă în buget un capitol special pentru repararea gurilor știrbe ale românilor. De unde să vină banii? Din averile adunate de-a lungul mandatelor de penalii Coaliției PSD – ALDE, urmăriți în justiție și totuși puși recent pe liste și intrați în Parlament”, scrie filosoful.


Citește și opinii pe această temă:

Grigore Cartianu, publicist comentator România Liberă:  Coliva politică a celor ce noaptea, ca hoții… 

Nu e rău! Pentru trei săptămâni aprige, nu e rău deloc. Nu uitați: am înfruntat un inamic puternic și perfid, care avea toate armele de partea sa. L-am învins cu dârzenie și bună-credință. E ca și cum am fi înfruntat o divizie de tancuri cu brațele goale. Să nu ne facem însă iluzii. I-am spulberat, dar vor reveni. Frustrarea și spaima de pușcărie îi vor face și mai periculoși. Aceiași Dragnea și Tăriceanu, dar și perfidul Nicolicea E., zurbagiul Codrin Ș. sau arogantul Șerban N. șuieră ca șerpii – întunericiți, veninoși, ame­nințători... citește mai departe aici ... 
 

Mihai Duță, senior editor: Guvernul -5% 

Vor veni, cu siguranță, explicații savante. Vor fi de vină cei care au protestat, multinaționalele care i-au trimis, americanii, forța de atracție anormală exercitată de Lună și, în special, noile exoplanete descoperite de NASA, o organizație care, tradițional, este împotriva reformelor PSD... citește mai departe aici...​


Peste 5.000 de oameni au participat sâmbătă, la un miting pro-PSD și pro-Guvern la Târgoviște. La manifestația organizată de social-democrații din Dâmbovița a participat șeful Comisiei parlamentare pentru controlul activității SRI, Adrian Țuțuianu, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, și fostul ministrul de Externe Titus Corlățean. 

De altfel, Adrian Țuțuianu a și anunțat, la începutul săptămânii, că va organiza un miting pro-Guvernul Grindeanu, după cel făcut săptămâna trecută, la Pitești și că vrea să aducă 10.000 de oameni.

”Eu nu am cerut aprobarea lui Liviu Dragnea să fac acest miting. Impulsul mi-a venit mai mult de la Organizaţia Argeş, avem şi noi o mică concurenţă între organizaţii, între judeţe... Am zis că dacă ei au făcut un miting cu 7.000 de oameni, noi am zis să facem unul cu 10.000”, spunea șeful PSD Dâmboviţa, senatorul Adrian Ţuţuianu. 

”PSD Dâmboviţa dă întâlnire membrilor, simpatizanţilor şi tuturor celor care vor să-şi arate susţinerea pentru Guvernul Grindeanu sâmbătă, ora 10, în Piaţa Revoluţiei, adică în scuarul Primăriei Târgovişte, lângă statuia lui Constantin Brâncoveanu, acolo unde se va staţiona timp de aproximativ o oră. Apoi este programat un marş de solidaritate cu Guvernul, pe traseul: Bulevardul Libertăţii - strada Poet Grigore Alexandrescu - Bulevardul Mircea cel Bătrân - Bulevardul Independenţei - Bulevardul I.C. Brătianu - Bulevardul Regele Carol I - Bulevardul Mircea cel Bătrân - strada Poet Grigore Alexandrescu - Bulevardul Libertăţii - sediul PSD Dâmboviţa”, suna mesajul social-democraților din Dâmbovița, pentru mobilizare. 

Conform presei locale, fiecare șef de filială a avut target un număr de persoane pe care trebuia să îl aducă la miting. 

Acesta este al doilea mare miting oganizat de social-democrații din teritoriu. Primul a fost la Pitești și au participat aproximativ 6.000 de oameni, care au dansat, au jucat Hora Unirii și au afișat mesaje de tipul ”Iohannis, fii președintele tuturor românilor!”. Transportul la miting a fost asigurat de partid.

Contramanifestațiile PSD vin în contextul în care, de aproape o lună, sute de mii de oameni au ieșit în stradă, după ce Guvernul Grindeanu a încercat să schimbe legislația penală printr-o ordonanță de urgență. La presiunea străzii, OUG 13 a fost abrogată. 

 

 

 

 

 

Citește totul despre:

Comentarii

Loading...
loading...