23.3 C
București
joi, 27 iunie 2024
AcasăSpecialCamera Deputaților se va reuni în data de 20 octombrie pentru a...

Camera Deputaților se va reuni în data de 20 octombrie pentru a discuta arestarea deputatului Diniţă

Plenul Camerei Deputaţilor se va reuni în 20 octombrie pentru a vota în privinţa cererii DNA de încuviinţare a reţinerii şi a propunerii de arestare preventivă a deputatului Ion Diniţă, informează Mediafax. În plen, votul va fi secret cu bile.

Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a precizat, după şedinţa Biroul Permanent, că săptămâna viitoare cererea DNA va fi discutată în Comisia juridică, unde deputatul îşi poate prezenta punctul de vedere, inclusiv însoţit de un avocat.

Preşedintele Camerei a menţionat că membrii Comisiei juridice au termen trei zile pentru raportul în cazul Diniţă, iar plenul se va pronunţa după încă cinci zile, potrivit Regulamentului.

La şedinţa Biroului Permanent au fost prezenţi doar patru membri, trei reprezentanţi ai PSD şi un deputat PPDD, Zgonea precizând că a trimis tuturor SMS-uri pentru a veni la şedinţă.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cere aviz de la Camera Deputaţilor pentru încuviinţarea reţinerii şi a propunerii de arestare preventivă a deputatului Ion Diniţă – acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită în dosarul preşedintelui CJ Braşov, Aristotel Căncescu.

Solicitarea DNA va fi înaintată Parchetului instanţei supreme, care o va transmite Minsterului Justiţiei, pentru ca acesta să o înainteze Camerei Deputaţilor, în vederea obţinerii avizului.

Potrivit procurorilor, cercetarea în stare de libertate a lui Diniţă prezintă pericol pentru ordinea publică, pericol derivat din modalitatea şi împrejurările săvârşirii infracţiunilor, întinderea în timp a activităţii infracţionale, urmarea produsă (consecinţe deosebit de grave) şi calitatea publică a persoanelor implicate în activitatea infracţională cercetată în cauză, care generează un mare impact în rândul opiniei publice cu privire la modalitatea în care unele persoane având funcţii de demnitate publică, înţeleg să îşi exercite funcţia.

"Încuviinţarea cererii de arestare preventivă a fost formulată şi în considerarea faptului că, lăsarea în libertate a inculpatului, ar influenţa negativ activitatea de urmărire penală, existând riscul real al influenţării martorilor/suspecţilor, dovadă fiind calitatea acestuia, relaţia cu coinculpatul Căncescu Aristotel Adrian", mai susţine DNA.

Deputatul Ion Diniţă este cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită în dosarul lui Aristotel Căncescu, după ce Consiliul Judeţean Braşov ar fi fost prejudiciat, în urma plăţilor nelegale făcute firmei parlamentarului, cu peste 7,6 milioane de euro.

În documente din dosar, obţinute de MEDIAFAX, anchetatorii subliniază că SC Gotic SA, a deputatului Diniţă, era una dintre firmele "de casă" ale Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, "calitate" rezultată din numărul contractelor atribuite, modalitatea de atribuire – cu modificarea ulterioară a preţului -, precum şi din conţinutul convorbirilor interceptate cu autorizarea instanţei în cauză.

Pe de altă parte, conform aceloraşi documente, în aceeaşi încercare de recuperare a prejudiciilor prin atribuiri în continuare de lucrări în mod abuziv, cu nerespectarea legii în materia achiziţiilor publice, vicepreşedintele CJ Braşov, Mihai Pascu, a avut, din dispoziţia lui Aristotel Căncescu, mai multe întâlniri cu Ion Diniţă, "pentru a-l determina să accepte noi contracte, cu condiţia ca o parte din bani să fie returnaţi pentru recuperarea prejudiciilor din contractele anterioare".

În aceleaşi documente, anchetatorii precizează că, din cercetările făcute până la acest moment rezultă că preşedintele CJ Braşov a oferit firmei lui Diniţă, cu sprijinul şi prin complicitatea vicepreşedintelui instituţiei şi a funcţionarilor cu funcţii de conducere din CJ Braşov, două contracte. Primul, încheiat în 2006, a vizat lucrări de reabilitarea DJ131C km 17+000 – 29+050 Racoş- Rupea, iar al doilea, din 2007, reabilitarea sectorului de drum Augustin-Racoş-Şercaia.

Cele mai citite

Elenei Lasconi i-ar fi suficientă o noapte de președinte ca a lui Geoană, ca să vorbească mai mult ca Iohannis

Ilustrație: Marian Avramescu La cum a început să turuie primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, imediat după ce a fost aleasă online președinte al Uniunii...

Le-am dat PATRIOT ucrainenilor, pentru că patri(h)oți am trimis în Germania și mai avem în Parlament

Ilustrație: Marian Avramescu Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a decis ca România să doneze un sistem PATRIOT Ucrainei, țară care se confruntă...
Ultima oră
Pe aceeași temă