19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialCazul de la Afumaţi: Bică, Sbârcea şi Baubau au fost trimişi în...

Cazul de la Afumaţi: Bică, Sbârcea şi Baubau au fost trimişi în judecată

Cei trei suspecţi în cazul furtului de la Afumaţi, în urma căruia un hoţ a fost împuşcat în cap de poliţişti, au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv. Gilbert Măcelaru zis „Bică” , Şelepiuc Ionuţ Alexandru zis „Sbârcea” şi Voica Marian zis „Baubau” s-au sustras urmăririi penale, fiind identificaţi ulterior şi prezentaţi instanţei la data de 5 martie 2011 cu propunere de arestare preventivă. Instaţa a decis că poliţiştii au folosit corect arma din dotare, în condiţiile şi situaţiile prevăzute de lege, ceea ce înlătură caracterul penal al faptei. Astfel s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de agenţii de poliţie B.M. şi D.R.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat, respectiv tentativă la omor calificat şi distrugere, fiind incidentă o cauză care înlătură caracterul penal al faptei – starea de necesitate.

Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt:
La data de 02.03.2011, pe raza localităţii Afumaţi, inculpaţii au încercat să sustragă o serie de bunuri dintr-o autoutilitară staţionată pe partea necarosabilă a şoselei fiind observată de aceştia ca nesupravegheată, în timp ce se deplasau cu un autoturism pe şoseaua Bucureşti – Urziceni. Inculpaţii au fost surprinşi de un echipaj de poliţie, din cadrul Postului de Poliţie Afumaţi, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Întrucât inculpatul Şelepiuc Ionuţ Alexandru, care conducea autovehiculul cu care circulau inculpaţii, a refuzat să oprească la semnalul agenţilor de poliţie (care au pus în funcţiune semnalele acustice şi luminoase ale autoturismului de serviciu, somându-i totodată verbal prin megafon), aceştia au executat mai multe focuri de armă, iniţial în plan vertical şi ulterior asupra autoturismului, din mers. În timpul urmăririi, autoturismul de poliţie a intrat, la un moment dat, în coliziune cu autoturismul în care se aflau inculpaţii, întrucât şoferul celui din urmă a frânat brusc.
Trei dintre inculpaţi au reuşit să fugă, în timp ce ocupantul din partea dreaptă spate, în persoana numitului Barbu Laurenţiu, nu a reuşit să părăsească autoturismul, deoarece a fost rănit în zona capului. Ulterior, acesta a fost internat la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca cu diagnosticul traumatism cranio – cerebral grav, plagă împuşcată, unde ulterior a decedat.

După impact, unul dintre cei doi agenţi de poliţie l-a urmărit pe inculpatul Voica Marian pe o distanţă scurtă, somându-l să se oprească, dar a renunţat pentru a acorda primul ajutor rănitului din maşină.
Cei trei inculpaţi s-au sustras urmăririi penale, fiind identificaţi ulterior şi prezentaţi instanţei la data de 05.03.2011 cu propunere de arestare preventivă, cerere ce a fost admisă de magistraţii Judecătoriei Sectorului 5.

Trebuie menţionat faptul că acţiunile agenţilor de poliţie au constituit un recurs justificat la forţă al autorităţilor statului împotriva persoanelor, fiind proporţional în raport cu scopul urmărit de aceştia în aplicarea legii şi dictat de către existenţa unei stări de necesitate.
Astfel, datele de anchetă au relevat faptul că cei doi agenţi de poliţie au avut reprezentarea faptului că era în curs de desfăşurare o operaţiune de furt la care participau mai multe persoane, fiind în pericol, inclusiv, viaţa conducătorului autoutilitarei. Demn de remarcat este şi faptul că, inculpaţii au dat dovadă de o îndrăzneală ieşită din comun în ceea ce priveşte modul de săvârşire al infracţiunii.
Totodată, cercetările efectuate au evidenţiat faptul că agenţii de poliţie au urmărit autoturismul autorilor infracţiunii de tentativă la furt calificat, care au refuzat să se supună somaţiilor repetate prin megafon, dublate de punerea în funcţiune a semnalelor acustice şi vizuale de a opri, pe o distanţă de aproximativ 4 km, înainte de a utiliza armele de foc. Proporţionalitatea acţiunilor celor doi agenţi este relevată de modalitatea concretă şi graduală consacrată de legislaţie în care au acţionat în raport cu modul în care cei patru autori au reacţionat la somaţiile regulamentare ale poliţiştilor. Aceştia au acţionat, prin exercitarea atribuţiilor de serviciu, în limitele legii. În conformitate cu dispoziţiile Legii privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, folosirea armamentului din dotare pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, în condiţiile şi situaţiile prevăzute de lege, înlătură caracterul penal al faptei.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Buftea.

Cele mai citite

Dispute pe salariu minim european. PSD anunță că se majorează din vară, PNL ar vrea discuții cu companiile

Implementarea salariului minim european trebuie finalizată până la sfârșitul anului, însă PSD promite să realizeze această majorare de la 1 iulie, în timp ce...

Începe Festivalul Filmului European 2024

Institutul Cultural Român dă startul celei de-a 28-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, pe 9 mai, la Sala Luceafărul (fostul CinemaPro) cu filmul...

Rusia – Ucraina, ziua 784: Țara vecină denunță un nou atac masiv asupra infrastructurii sale energetice

Forţele ruse au întreprins în noaptea trecută un nou ''atac masiv'' cu rachete şi drone asupra infrastructurilor energetice ale Ucrainei, făcând cel puţin şase răniţi,...
Ultima oră
Pe aceeași temă