21.2 C
București
vineri, 21 iunie 2024
AcasăSpecialCadavrul unui bărbat, găsit în stufărişul unei bălţi din Teleorman

Cadavrul unui bărbat, găsit în stufărişul unei bălţi din Teleorman

Un bărbat suspectat că a înjunghiat un cunoscut şi i-a ascuns cadavrul într-un stufăriş din zona unei bălţi din judeţul Teleorman, unde a fost găsit după şapte săptămâni de la data comiterii crimei, a fost reţinut, informează Mediafax.

Procurorii criminaliști de la Parchetul Tribunalului Bucureşti au dispus, sâmbătă, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva lui Radu Bogdan Stan, pentru infracţiunea de omor.

Anchetatorii au stabilit că, în noaptea de 20 spre 21 iulie, în jurul orei 23.30, pe fondul unui conflict legat de plata unei datorii mai vechi, Radu Bogdan Stan a înjunghiat un bărbat cu un cuţit, "aplicându-i mai multe lovituri cu o intensitate deosebită în zona abdomenului, în urma cărora victima a decedat".

Ulterior, Stan a transportat cadavrul bărbatului în portbagajul unui autoturism, până în zona unei bălţi din județul Teleorman, unde l-a ascuns într-un stufăriş, corpul victimei fiind descoperit în 5 septembrie, de către organele de urmărire penală, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Tribunalului Bucureşti.

Radu Bogdan Stan a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat pentru MEDIAFAX că Radu Bogdan Stan şi-a recunoscut fapta şi a avut în faţa anchetatorilor o atitudine cooperantă.

Anchetatorii vor face, sâmbătă, reconstituirea la locul comiterii omorului, iar la finalul acesteia, Radu Bogdan Stan va fi dus în faţa instanţei, pentru emiterea mandatului de arestare preventivă, au precizat sursele citate.

Cercetările au fost efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Poliţiei Capitaler – Serviciul Omoruri.

Cele mai citite

Ultima zi de școală

Elevii vor intra de astăzi, după finalizarea cursurilor, în vacanţa de vară, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.Elevii din clasele a XII-a zi, a...

Aderarea totală a României și Bulgariei în Schengen, prioritate la nivel declarativ, dar absentă din planul Ungariei     

Ungaria, care preia președinția Consiliului UE la 1 iulie, a promis că va lucra pentru intrarea Bulgariei și României în Schengen, aceasta fiind una...

Cine este Rareș Hopincă, învingătorul de la sectorul 2?

Sectoarele 2,3 și 4, partea de est a Bucureștiului, poetic denumite scutul de răsărit, vor fi conduse de Rareș Hopincă, Robert Negoiță și Daniel...
Ultima oră
Pe aceeași temă