12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialBărbatul care l-a "spânzurat" pe Avram Iancu va fi cercetat pentru instigare...

Bărbatul care l-a “spânzurat” pe Avram Iancu va fi cercetat pentru instigare la discriminare

Parchetul Tribunalului Harghita s-a autosesizat şi îl va cerceta pentru instigare la discriminare pe Csibi Barna, bărbatul care l-a “spânzurat” pe Avram Iancu, în centrul municipiului Miercurea Ciuc, la manifestările de Ziua Maghiarilor, transmite Mediafax.

“Ieri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita s-a autosesizat şi a înregistrat un dosar în care urmează să fie făcute cercetări faţă de Csibi Barna, cu privire la infracţiunea de instigare la discriminare, prevăzută de articolul 317 Cod Penal”, a declarat procurorul Corina Ceaşcai, purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Harghita.

Csibi Barna este angajat al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Harghita.

Ptrivit unor surse din cadrul Direcţiei, Csibi Barna este audiat, astăzi, de Comisia de Disciplină a instituţiei, care analizează faptele acestuia, în urma declaraţiilor făcute de el ieri, în direct, la o emisiune televizată.

În cadrul emisiunii, Csibi Barna a afirmat: “Am făcut o acţiune de atragere a atenţiei şi de informare istorică, din istoria revoluţiei paşoptiste ardelene, asupra măcelurilor comise de către moţii conduşi de către Avram Iancu împotriva populaţiei de etnie maghiară”.

Barna a susţinut că este drepul său “constituţional” să îşi spună opinia în legătură cu evenimentele istorice din 1848-1849 şi că, în calitate de funcţionar public în cadrul DGFP Harghita, nu a încălcat “prevederile codului de conduită al funcţionarului public”, întrucât adunarea publică a fost autorizată şi s-a desfăşurat în afara orelor de program.

Csibi Barna a solicitat, săptămâna trecută, autorizaţie de la Primăria Miercurea Ciuc pentru o manifestare dedicată Zilei Maghiarilor de Pretutindeni “menită să aducă în atenţia locuitorilor din Miercurea Ciuc istoria evenimentelor din 1848-1849”.

El a luat un manechin pe care se afla o poză a lui Avram Iancu, pe care “l-a condamnat” şi apoi l-a “spânzurat”.

Manechinul care îl întruchipa pe Avram Iancu a fost “condamnat la moarte prin spânzurare” de către un “tribunal” care l-a găsit vinovat de “crime împotriva umanităţii şi genocid”.

Ieri, pe blogul personal, Csibi Barna a scris: “Dumnezeu să fie milostiv cu sufletul lui. Aşa păţesc toţi cei care greşesc împotriva naţiunii maghiare şi a secuilor”.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, şi vicepreşedintele PE Laszlo Tokes au condamnat, aseară, gestul lui Csibi Barna, preşedintele UDMR afirmând că este” regretabil” şi denotă “lipsă de respect” ceea ce s-a întâmplat.

Csibi Barna are un proces pe rol la Tribunalul Harghita, fiind cercetat penal, împreună cu alţi doi tineri din Miercurea Ciuc, Szocs Tibor şi Puskas Andras Miklos, pentru instigare la discriminare şi constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob, după ce, în 6 aprilie 2010, aceştia au amplasat, în faţa unui supermarket din localitate, o pancartă pe era scris, în limba maghiară, “Ruşine să-ţi fie, iar ai cumpărat de la evrei” (“Szegyelld magad, mar megint zsidonal vasaroltal!”).

Cele mai citite

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...
Ultima oră
Pe aceeași temă