20 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialAngajații de la Ambulanță protestează în marile orașe

Angajații de la Ambulanță protestează în marile orașe

Angajații de la serviciile județene de Ambulanță protestează, joi, în marile orașe ale României, printre care Constanța, Iași și Timișoara.

La Serviciul Județean Timișoara, angajații reclamă faptul că ambulanțele au o vechime foarte mare, unele mașini având chiar 700.000 de kilometri la bord. O altă problemă este aceea a salariilor reduse, ceea ce afectează și posibilitatea de a angaja personal.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cum poți solicita despăgubiri de la Wizz Air? 3 recomandări

Mai mult de jumătate dintre pasagerii de zbor din Uniunea Europeană nu își cunosc drepturile în caz de întârziere sau anulare a zborului. Nu...

Ce trebuie să ştii înainte de a pleca în vacanță pentru prima oară cu copiii

Prima vacanță cu copiii poate fi o experiență minunată, dar și o provocare. În timp ce oferă oportunitatea de a crea amintiri de neuitat...

VIDEO. Protestatarii încearcă să ia cu asalt fabrica Tesla din Germania

Protestatarii se opun extinderii fabricii producătorului american de vehicule electrice Tesla, care deschide o nouă unitate la Grueneheide, lângă Berlin. Aceștia s-au ciocnit cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă