17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialFostul ministru Varujan Vosganian ar putea fi cercetat într-un dosar disjuns din...

Fostul ministru Varujan Vosganian ar putea fi cercetat într-un dosar disjuns din cel al Romgaz

Varujan Vosganian ar putea fi cercetat într-un dosar disjuns din cel al Romgaz, fiind suspectat de constituirea unui grup infracţional organizat şi de complicitate la delapidare. Astfel, procurorii DIICOT trebuie însă să solicite ridicarea imunităţii parlamentare a fostului ministru, potrivit rechizitoriului procurorilor, informează Agerpres.

În cazul lui Ioan Niculae și a societății Interagro, disjungerile ar urma să fie dispuse cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

„În perioada anilor 2005-2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul Niculae Ioan, fiind persoana ce a controlat societatea și care a fost acționar majoritar, împreună cu persoana juridică SC Interagro SA, au schimbat și au transferat bunurile cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, cu referire la cantitatea de gaze naturale obținute prin delapidarea persoanei vătămate SNGN Romgaz SA, prin modalitatea alternativă a însușirii pentru altul, în concret prin obținerea gazelor naturale de valoarea discounturilor de la persoana vătămată anterior precizată, ce nu se cuveneau, prin încheierea unui număr de 55 de contracte de livrare / acte adiționale la contactele de livrare /contracte de tranzacție de gaze naturale, valoarea bunurilor astfel primite fiind în sumă totală de 282.630.330,49 lei", se arată în rechizitoriu.

Potrivit procurorilor, ulterior dobândirii gazelor naturale de valoarea dicounturilor, în scopul de a se disimula valoarea ilicită a acestora pentru crearea unei aparențe de legalitate, societatea Interagro ar fi comercializat toată cantitatea de gaze obținute ca urmare a săvârșirii infracțiunii, fie prin vânzarea directă prin practicarea unui adaos comercial de 12% și obținerea de bani, fie prin încheierea de contracte de procesare cu șase combinate de îngrășăminte chimice, pe care le-ar fi valorificat ulterior, atât pe piața internă, cât și pe cea externă.


 

„Astfel, cu privire la infracțiunea de spălare a banilor privind acțiunea în concret de schimbarea a destinației gazelor naturale obținute prin delapidare și ulterior urmate de obținerea de îngrășăminte chimice de la cele șase combinate, se apreciază că cercetările nu au fost definitivate", se mai precizează în rechizitoriu.

Procurorii îl acuză pe Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei și Comerțului între 12 decembrie 2006 și 5 aprilie 2007, ministru al Economiei și Finanțelor între 5 aprilie 2007 și 22 decembrie 2008, că ar fi săvârșt infracțiuni.

„Având în vedere că în cauză nu a fost primită autorizarea/avizarea necesară, dar având în vedere că în cauză s-au administrat probe noi ce ar duce la unele indicii privind săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat în modalitatea sprijinirii și complicitate la delapidare (infracțiuni ce au fost reținute în ordonanța de schimbare a încadrării juridice din data de 01.09.2016 cu privire la inculpații din dosar) se va proceda la disjungerea cauzei sub acest aspect, iar ulterior în dosarul nou format, în funcție de probatoriul administrat suplimentar, se va analiza oportunitatea și necesitatea solicitării către Parlamentul României a unui aviz de începere urmărire penală in personam", se arată în rechizitoriu.

Omul de afaceri Ioan Niculae, fostul ministru al Economiei Adriean Videanu și Viorel Palașcă, fost secretar de stat în același minister, au fost trimiși în judecată de DIICOT într-un dosar privind delapidarea Romgaz.

Cele mai citite

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Deficitul bugetar a crescut, după primul trimestru

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de...
Ultima oră
Pe aceeași temă