1.1 C
București
luni, 13 ianuarie 2025
AcasăSpecialProcesul pentru fraudă fiscală împotriva lui Berlusconi a fost reluat

Procesul pentru fraudă fiscală împotriva lui Berlusconi a fost reluat

Procesul contra premierului italian, Silvio Berlusconi, pentru fraudă fiscală şi fals în bilanţuri a fost reluat luni, la Milano (nord), după o suspendare de zece luni, în absenţa acuzatului, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Berlusconi este acuzat că a „umflat” în mod artificial preţurile drepturilor de difuzare de filme, achiziţionate de societăţi-paravan care-i aparţin, la revânzarea acestor drepturi către imperiul său audiovizual, Mediaset.

Grupul ar fi constituit depozite ilegale în străinătate, reducând, astfel, profiturile sale în Italia, pentru a plăti mai puţine impozite.

Procesul a fost suspendat, în aprilie, după adoptarea unei legi, în martie, care-i acorda lui Berlusconi imunitate penală timp de 18 luni.

Dar această lege a fost parţial anulată de Curtea Constituţională, la jumătatea lui ianuarie, ceea ce a antrenat reluarea procesului contra sa.

Berlusconi era reprezentat la audieri de avocaţii săi, Niccolo Ghedini şi Piero Longo.

„Este necesar să se stabilească un calendar al audierilor, ţinând cont şi de celelalte procese”, a declarat acesta, la intrarea în sala de tribunal.

La audierea de luni urma, în principal, să se stabilească acest calendar, ţinând cont de faptul că Silvio Berlusconi este implicat în alte trei proceduri judiciare şi că poate invoca „imposibilitatea legitimă”, spre exemplu, în cazul în care are o întâlnire cu unul dintre omologii săi sau o şedinţă a Consiliului de Miniştri.

În plus, avocaţii săi pot să invoce, de asemenea, „imposibilitatea legitimă”, pentru că aceştia sunt parlamentari.

Cele mai citite
00:00:53

VIDEO. Danemarca va continua discuțiile „pentru a asigura interesele americane legitime” în Groenlanda

În cadrul unei conferințe de presă la Ierusalim, în a doua zi a unui turneu în Orientul Mijlociu, ministrul danez de externe, Lars Lokke...

Zoran Milanović câștigă un nou mandat de președinte al Croației, învingând detașat candidatul conservator

Milanovic, cunoscut pentru pozițiile critice față de UE și NATO, a reafirmat în discursul său de după victorie, că relațiile cu Bruxelles trebuie schimbate Președintele...

Kim Kardashian, mesaj important către fanii săi. Campanie falsă de strângere de fonduri

Kim Kardashian a lansat un avertisment ferm pe rețelele sale sociale, adresându-se fanilor săi în legătură cu o înșelătorie gravă care îi vizează numele....
Ultima oră
Pe aceeași temă