3.8 C
București
marți, 10 decembrie 2024
AcasăSpecialCriză politică în Belgia: Premierul desemnat şi-a prezentat demisia

Criză politică în Belgia: Premierul desemnat şi-a prezentat demisia

Premierul desemnat al Belgiei, socialistul Elio Di Rupo, şi-a prezentat luni regelui Albert al II-lea demisia din cauza „blocării” negocierilor cu privire la buget în vederea formării unui nou guvern, a anunţat palatul regal, transmite AFP, citat de Agerpres.

Regele „îşi menţine în suspans decizia” şi le-a cerut celor şase partide care iau parte la aceste negocieri să „ia în calcul consecinţele unui eşec”, în condiţiile în care criza politică a împlinit 526 de zile, conform unui comunicat al palatului.

Luni dimineaţa, agenţia de presă Belga a anunţat că partidele politice care încearcă să formeze un guvern cu puteri depline nu au reuşit să ajungă la un acord în noaptea de duminică spre luni din cauza unui blocaj prelungit asupra bugetului pentru anul viitor.

Coaliţia trebuie să se pună de acord asupra bugetului federal pentru 2012, ce ar trebui să prevadă economii importante pentru a se evita riscul ca Belgia să cadă victimă crizei datoriilor din zona euro.

Regele Albert al II-lea a subliniat încă o dată săptămâna trecută „urgenţa” ajungerii la un acord privind formarea unui guvern.

Belgia este fără guvern cu puteri depline din aprilie 2010, iar ratele sale de împrumut au ajuns la niveluri record în contextul crizei datoriilor.

Premierul în exerciţiu Yves Leterme şi Comisia Europeană au făcut în ultimele săptămâni presiuni constante pentru ca Belgia să obţină un buget care să aducă deficitul public sub limita de 3% din PIB în 2012. În cazul în care nu se va atinge această ţintă, Belgia riscă să fie sancţionată de executivul european.

Cele mai citite

ANAF verifică plățile pentru promovarea lui Călin Georgescu, în urma unei sesizări de la AEP

Verificările sunt efectuate de inspectorii direcției Antifraudă, în baza analizelor de risc care vizează prevenirea și combaterea evaziunii fiscale ANAF a demarat verificări fiscale asupra...

ANAF verifică plățile pentru promovarea lui Călin Georgescu, în urma unei sesizări de la AEP

Verificările sunt efectuate de inspectorii direcției Antifraudă, în baza analizelor de risc care vizează prevenirea și combaterea evaziunii fiscale ANAF a demarat verificări fiscale asupra...

Primarul din Târgu Mureș a fost reținut de DNA

Soos Zoltan este acuzat că ar fi primit mită opere de artă în valoare de 200.000 de euro În urma alegerilor locale din luna iunie,...
Ultima oră
Pe aceeași temă