11.4 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCurtea de Apel Bucureşti începe judecata în dosarul Microsoft II

Curtea de Apel Bucureşti începe judecata în dosarul Microsoft II

„Respinge, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile invocate de inculpaţii Florică Claudiu-Ionuţ şi Pescariu Dinu-Mihail. Constată legalitatea sesizării instanţei de judecată prin Rechizitoriul din data de 31.I.2018 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, din Dosarul nr.448/P/2010, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecăţii”, se arată în decizia magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti. Decizia e definitivă.

Dosarul se va judeca la Tribunalul Bucureşti.

Potrivit DNA, Dinu Pescariu şi Claudiu Florică, la data faptelor reprezentanţi ai D.Con-Net AG, sunt acuzaţi de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi spălare a banilor.

„În perioada decembrie 2003 – octombrie 2004, reprezentanţii Guvernului României (Nica Dan, în calitate de ministru al comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, Ţicău Silvia Adriana, în calitate de secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, respectiv de ministru al comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei şi Athanasiu Alexandru, în calitate de ministru al educaţiei şi cercetării), au iniţiat şi susţinut după caz, proiectele Hotărârilor de Guvern nr.1473/11.12.2003, nr.470/01.04.2004 şi nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat încheierea între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers a contractului comercial de închiriere de licenţe nr. 0115RO/15.04.2004, referitor la produsele Microsoft, respectiv s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe şi pentru produsele educaţionale Microsoft. În scopul de a favoriza Fujitsu Siemens Computers prin evitarea organizării unei licitaţii publice, în cuprinsul Hotărârilor de Guvern menţionate s-a invocat, în mod nereal, calitatea acestei firme de unic distribuitor pentru licenţele Microsoft”, au precizat procurorii DNA, la acel moment.

Sursa citată a mai precizat că, în perioada mai – decembrie 2014, prin subcontractarea succesivă în mod fictiv a unor servicii de consultanţă, sumele de bani au tranzitat o serie de conturi ale unor firme off-shore (Slytehrin Marketing Ltd, Zonko Overseas Ltd).

„Persoanele implicate în operaţiunile privind disimularea originii ilicite a sumei totale de 22.787.515 USD, reprezentând o parte din folosul patrimonial necuvenit obţinut din infracţiunea de abuz în serviciu de către Fujitsu Siemens Computers, au fost inculpaţii Florică Claudiu Ionuţ şi Pescariu Dinu Mihail, acesta din urmă fiind şi beneficiarul final al unei părţi din această sumă. Prin contribuţia la înfiinţarea firmelor offshore Profinet AG şi Slytehrin Marketing Ltd, precum şi la încheierea contractelor fictive de prestări servicii dintre Fujitsu Siemens Computers şi Profinet AG, respectiv dintre Profinet AG şi Slytehrin Marketing Ltd, inculpaţii au contribuit la/au dispus realizarea transferurilor bancare menţionate, care nu s-ar fi putut realiza în lipsa acestor elemente”, a mai arătat DNA.

Cele mai citite

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...
Ultima oră
Pe aceeași temă