20.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCod galben de ninsori şi intensificări ale vântului

Cod galben de ninsori şi intensificări ale vântului

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o atenţionare Cod galben valabilă miercuri, între orele 2.00 şi 20.00, când se vor semnala intensificări susţinute ale vântului, ninsori viscolite, depunerea unui strat de zăpadă şi depuneri de gheaţă.

“În intervalul menţionat, în regiunile sudice şi sud-estice vor predomina ninsorile, în general moderate cantitativ, şi se va depune strat de zăpadă, local consistent. Pe arii restrânse, în special în dimineaţa zilei de miercuri (28 noiembrie) şi cu precădere în regiunile sud-estice vor fi depuneri de gheaţă”, arată ANM.

De asemenea, temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 40-50 de kilometri pe oră, iar în estul, centrul, sudul Munteniei, în Dobrogea şi în sudul Moldovei rafalele vor atinge în general 55-75 de kilometri pe oră, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii sub 100 de metri.

Totodată, meteorologii au emis o informare valabilă de miercuri, de la ora 20.00, până vineri, la ora 10.00, care vizează intensificări ale vântului şi local zăpadă spulberată în sud-estul teritoriului, dar şi vreme deosebit de rece în toată ţara.

În intervalul menţionat, în sud-estul teritoriului vântul va avea intensificări cu viteze de 45-55 de kilometri pe  oră, temporar în jur de 60 km/h, spulberând zăpada depusă, mai ales în cursul nopţii de miercuri spre joi (28/29 noiembrie) şi pe parcursul zilei de joi (29 noiembrie).

“Vremea va deveni deosebit de rece în toată ţara, astfel că temperaturile vor fi negative în majoritatea regiunilor, iar noaptea va fi ger (temperaturi sub -10 grade) în special în nordul, nord-estul şi centrul ţării”, mai spun meteorologii, menţionând că vremea se va menţine deosebit de rece până la sfârşitul săptămânii.

Cele mai citite

Ana Bogdan, învinsă în turul secund la Roma

Ana Bogdan a ratat calificarea în turul al treilea la Roma, unde s-ar fi duelat cu Sorana Cîrstea, după ce a fost învinsă în...

Specialiștii Muzeului Național de Artă al României se alătură grevei din Cultură

Sindicatul Specialiștilor Muzeului Național de Artă al României, afiliat  federației sindicale CulturMedia și confederației Cartel ALFA,  se solidarizează  cu  toți ceilalți colegi ai sindicatelor...

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...
Ultima oră
Pe aceeași temă