20 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCei mai buni câini pentru căutat trufe au concurat în Cluj

Cei mai buni câini pentru căutat trufe au concurat în Cluj

„Câinii trebuie să caute 8 trufe îngropate la o adâncime de 5 cm, la proba individuală şi 14 trufe, la proba de echipe, dar în pădure se găsesc şi la 50 de cm. Căţelul caută trufa, sapă după ea cu lăbuţele şi o aduce stăpânului. Sunt trufe de sezon, trufe negre, dar sunt dresaţi şi pentru trufa albă – tehnica este diferită, căţelul găseşte trufa şi stăpânul trebuie să sape după ea”, a explicat Ioana Pop, organizatorul concursului.

Potrivit acesteia, dresajul pentru câini începe la trei luni.

“Sunt obişnuiţi de mici cu mirosul de trufă, sunt multe lucruri de care trebuie să se ţină cont în dresarea unui astfel de căţel, care trebuie să asculte foarte bine de stăpân, pentru că mergem cu ei în pădure şi trebuie să stea aproape”, a mai spus Ioana Pop.

Unul dintre participanţi, Cornel Pop, a spus că dresajul necesită mult timp.

“Am o echipă de trei câini, doi pui de şapte luni şi un adult. Dresajul necesită destul de mult timp, pentru a-l aduce la un stadiu bun. Eu fac asta de câţiva ani ca un hobby, mă ocup cu căutarea de trufe, am găsit câteva kilograme în ultimii ani, sunt greu de găsit, dar facem şi pentru plăcerea de a fi în natură. E destul de greu de dresat un câine pentru trufe, toţi câinii au miros bun, dar sunt anumite rase care au un nas mai fin”, a explicat Cornel Pop.

Potrivit organizatorilor, un kilogram de trufe negre costă circa 50 de euro iar unul de trufe albe, între 1.000 şi 5.000 de euro.

Cele mai citite

Cum poți solicita despăgubiri de la Wizz Air? 3 recomandări

Mai mult de jumătate dintre pasagerii de zbor din Uniunea Europeană nu își cunosc drepturile în caz de întârziere sau anulare a zborului. Nu...

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, vine în România

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, se va deplasa în România pentru o vizită de două zile, în perioada 13-14 mai 2024.  Luni, 13 mai,...

Scurt ghid despre transportul și protecția produselor: ce cutii să alegi

Două dintre aspectele importante de care este recomandat să ții cont atunci când dorești să onorezi comenzile de produse cu succes se referă la...
Ultima oră
Pe aceeași temă